Skip to main content
Facultatea de drept

CONFERINŢĂ INTERUNIVERSITARĂ „DEMOCRAȚIA EUROPEANĂ LA TINE ACASĂ”

By 21 aprilie 2016mai 15th, 2019No Comments

INVITAŢIE Vă invităm să participați, în calitate de vorbitor sau audient, la Conferința interuniversitară „Democrația europeană la tine acasă”, care va fi găzduită de către Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova la Chișinău pe 11 mai 2016, orele 10.00.

  

În contextul semnării Acordului de Asociere RM-UE, valorile şi principiile europene vor fi transpuse la noi acasă prin textul actelor normative adoptate şi reformarea sistemelor din țară. În acest context, aspirând la integrarea în UE, este stringentă informarea tinerilor şi participarea acestora la promovarea democrației şi a valorilor europene.

Conferința este deschisă pentru participarea studenților, masteranzilor facultăților de drept a unei universități din Republica Moldova şi tinerilor juriști.  Evenimentul va oferi participanților ocazia de a reflecta și discuta asupra valorilor europene şi rolul instituțiilor Uniunii Europene, funcționalitatea acestora şi modalități de implicare a cetățenilor în politica europeană, integrare europeană, precum şi alte subiecte relevante.

Conferința va avea loc în Blocul IV al Universității de Stat din Moldova (Blocul Facultății de Drept), str. Mihail Kogălniceanu, 60, aula 222, Chișinău, Republica Moldova. Conferința se va desfășura în limba română.

Cei care vor opta pentru calitatea de vorbitor, vor putea alege una dintre temele propuse, după cum urmează:

ü      Ce înseamnă democrația europeană;

ü      Valorile și principiile democrației europene;

ü      Rolul instituțiilor europene și al Parlamentului European în păstrarea și promovarea valorilor democratice;

ü      9 mai- Ziua Europei;

ü      Integritatea ca valoare fundamentală a unei democrații.

 

Fiecare vorbitor va avea la dispoziție 10-15 min pentru discursul său, iar rezumatul acestuia va fi ulterior publicat (pe site-ul IRP, www.irp.md, precum şi în biblioteca virtuală a Cărții Juridice www.cj.md).

Vă rugăm să vă înregistrați pentru Conferință, fie că optați pentru calitatea de vorbitor, fie audient, până la data de 2 mai 2016, numărul de participanți fiind limitat. Pentru înregistrare urmează să transmiteți un mesaj, care va include informația cu privire la: numele, prenumele Dvs., date de contact şi calitatea de participant pentru care optați, la adresa de email rabei.olga@yahoo.com sau la nr de tel. 079005253. Persoana de contact: Olga RABEI.

De asemeneaVă invităm să transmiteți textul discursului Dvs. până la 7 mai 2016. Sunt încurajate prezentările Power Point și alte metode interactive de prezentare (video-uri etc).

Pentru orice întrebări privind organizarea și desfășurarea Conferinței ne puteți contacta la adresa de email rabei.olga@yahoo.com sau la nr de tel. 079005253.

Persoană de contact: Olga RABEI.

Evenimentul va fi desfăşurat de către Institutul de Reforme Penale în cadrul proiectului „Promotori pentru democraţie europeană”, iniţiat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în parteneriat cu asociația INVENTO, în cadrul proiectului „Acțiune pentru Justiție”.

N.B. Cheltuielile de transport vor fi rambursate participanților ce îşi fac studiile sau activează într-o altă localitate decât mun. Chişinău, conform tarifelor Î.S. ”Gările și Stațiile Auto”.