Cu prilejul aniversării a 27 de ani de la fondarea ULIM, în data de 16 octombrie este inaugurată Conferința științifică cu participare internațională: „UNIVERSITAS EUROPAEA: spre o societate a cunoaşterii prin europenizare şi globalizare”. Inaugurarea lucrărilor conferinței va începe la ora 09:00, în Aula Magnifică (str. Vlaicu Pîrcălab 52, et. 4). În debutul evenimentului vor transmite mesaje de salut președintele Senatului ULIM, reprezentanți ai corpului academic, diplomatic și ministerial, precum: conf. univ. dr. Ilian Galben, rectorul ULIM; Liliana Nicolaescu-Onofrei, ministru al Educației Culturii și Cercetării; conf. univ. dr. Corneliu Popovici, consilier în domeniul educației, culturii și cercetării, Președinția RM; dr. hab. E.S. Bartłomiej Zdaniuk, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone în RM; prof. univ. dr. Andy Pușcă, rector Universitatea Danubius, Galați; Giovanni Cavallaro, referent pentru cooperarea lingvistică, universitară și studii în Franța, Alianța Franceză.
Organizatorii susțin că edițiile precedente ale conferinței au confirmat faptul că dialogul ideilor şi cunoştinţelor conduc la un înalt discurs academic, fiind oferit un cadru oportun pentru dezbateri și pentru reflectarea elementelor de noutate din varii domenii (economie, jurisprudență, istorie, relații internaționale, politică, mass-media, sociologie, psihologie, tehnologii informaționale, literatură, lingvistică ș.a.), precum și un prilej benefic de racordare a cercetărilor la necesitățile societății moderne, urmărind procesul schimbărilor și tendințele internaționale.
La conferință și-au anunțat participarea circa 260 de profesori, cercetători și doctoranzi din 21 de țări ale lumii, inclusiv, România, Ucraina, Bulgaria, Polonia, Italia, Germania, Elveția, Finlanda, Belgia, Turcia, Azerbaidjan, Cipru, Israel, Afganistan, Libia, Qatar, Sudan, Australia, China, Cuba și Republica Moldova. Limbile de lucru ale conferinței sunt română, engleză, rusă și franceză.
La evenimentul academic devenit tradițional sunt așteptați membrii mediului științific și educațional, studenți, profesori, doctoranzi, reprezentanți mass-media și publicul larg interesat de tematica anunțată. Manifestarea va fi urmată în zilele de 17 și 18 octombrie de o serie de conferințe și ateliere tematice organizate de către Școlile Doctorale ULIM și Facultăți, după cum urmează:
Facultatea Biomedicină
16.10.2019 „Starea mediului ambiant și dezvoltarea durabilă”
Facultatea Informatică, Inginerie și Design
16.10.2019 „Information technologies, systems and design”
Școala Doctorală în Științe Economice, Sociale și Tehnologii Informaționale:
17.10.2019 „Europenizarea și globalizarea științei economice: provocări, tendințe, perspective”
17-18.10.2019 „Contemporary Methodological Guidelines and Practices in Social Sciences”
Școala Doctorală în Științe Umanistice, Politice și ale Comunicării:
17.10.2019 „History, Politics and Mass-media in Post-Soviet Societies and the World”
17.10.2019 „Complementaritatea traducerii și traducerea complementarității lingvo-
culturale”
Școala Doctorală Drept
17.10.2019 „Internaționalizarea cercetărilor științifice în contextul importanței promovării dialogului social în societățile polarizate”
Departamentul Informațional Biblioteconomic
17.10.2019 „Biblioteca universitară la intersecţia paradigmelor tradiţionale şi a celor
contemporane”, ediția a 11-a
Pentru alte detalii consultați Programul conferinței: https://www.ulim.md/wp-content/uploads/2019/10/Program-Conferin%C8%9B%C4%83_ULIM_2019.pdf
Serviciul de Presă, ULIM