Skip to main content

În data de 10 iunie 2022, Universitatea Liberă Internațională din Moldova  a avut onoarea de a găzdui vizita delegației de la Fundația Robert Schuman, cu sediul la Paris,  reprezentată de Președintele acesteia, E.S. Jean-Dominique Giuliani, însoțit de membrii echipei sale, Pascale Joannin,  Director general și  Ramona Bloj, responsabilă pentru studii.

Înalții oaspeți au avut întrevedere cu Rectorul Ilian Galben, dr. conf.univ.  și echipa managerială, în componența Prorectorului pentru Relații Internaționale, Valentina Ciumacenco și Prorectorului pentru Strategie Academică și Programe de Studii, Alexandr Cauia.

Subiectul discuțiilor l-au constituit  chestiuni de interes comun ce țin de domeniul academic, educațional și cultural, părțile exprimându-și dorinţa reciprocă de a iniția relații de colaborare bilaterală reciproc avantajoasă.

Reprezentanții ULIM au informat interlocutorii despre activitatea pe care o realizează instituția,  prioritățile acesteia, colaborarea pe care o desfășoară la nivel internațional, participarea în proiectele europene, realizările instituției în marea familie a francofoniei, precum și despre activitățile, evenimentele organizate sistematic,  focalizate pe mesaje de solidarizare și promovare a păcii, facilitarea înțelegerii de către tinerii studioși a modului în care Comunitatea Europeană guvernează prin unitate, prin respectarea drepturilor omului  și prin susținerea plenară a Republicii Moldova, în general, și a Universității, în particular.

S-a remarcat că  programele internaționale de susținere a învățământului superior prin finanțarea proiectelor axate pe educație, cercetare și formare profesională continuă, sporesc oportunitățile de aplicare la proiecte internaționale și facilitează realizarea priorităților strategice și obiectivelor strategiei de internaționalizare a ULIM.

Excelența Sa Jean-Dominique Giuliani a mulțumit Rectorului și echipei manageriale a ULIM, pentru dialog constructiv, exprimând disponibilitatea susținerii instituției prin completarea fondului bibliotecii cu publicațiile Fundației, schimb de expertiză, inițierea unor proiecte comune, organizarea de evenimente cu sprijinul Fundației, etc.

La finele vizitei de documentare, Rectorul Ilian Galben a remarcat că anul 2022 are conotație istorică pentru ULIM, astfel, lansând invitația înalților oaspeți de a participa la Conferința aniversară din 17 octombrie, cu genericul  ”Universitas Europaea: spre o societate a cunoașterii prin europenizare şi globalizare”, dedicată celor 30 de ani de la fondarea instituției.

În contextul vizitei întreprinse, membrii delegației au avut posibilitatea să realizeze un tur al instituției gazdă, vizitând Centrul de Studii Europene, Centrul de Informare și Documentare al UE, Centrul de informare ONU din cadrul ULIM.

Fundația Robert Schuman a fost înființată în 1991, după căderea Zidului Berlinului, și are ca scop promovarea construcției europene. Fundația este un centru de cercetare de referință  care efectuează studii și cercetări privind Uniunea Europeană și politicile sale, promovând conținutul acestora în Franța, în Europa și în alte părți ale lumii. Fundația  încurajează, contribuie și stimulează dezbaterea europeană prin cercetările, publicațiile sale și prin organizarea de conferințe. Fundația are reprezentanțe la Paris și la Bruxelles. Cercetările sale sunt renumite în întreaga Uniune Europeană, menținând spiritul lui Robert Schuman, unul dintre „Părinții fondatori” ai Europei. Promovează valorile și idealurile europene atât în interiorul granițelor Uniunii, cât și în afara acestora.

Leave a Reply