Skip to main content
noutăți

Despre Arta “Cuvîntului” la ULIM

By 21 octombrie 2010mai 16th, 2019No Comments

Miercuri, 20 Octombrie, în Sala de lectură nr. 3 a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova a avut loc întîlnirea profesorilor şi studenţilor Facultăţii Limbi Străine şi Ştiinţe ale Comunicării, catedra Jurnalism şi Comunicare Publică, cu Dna Lucreţia Bârlădeanu – poetă, prozatoare, publicistă, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi România, actualmente stabilită la Paris.

Sosită la Congresul Moldovenilor din Diasporă, Dna Bârlădeanu a manifestat interes şi deschidere pentru o întîlnire cu tinerii pasionaţi de arta “cuvîntului”, vorbindu-le despre destinul intelectualului în Occident şi imaginea basarabenilor în Europa unită. Ea a răspuns la numeroase întrebări acordate de către studenţi, sugerîndu-le că doar prin muncă asiduă ar putea reuşi într-o lume civilizată.