Skip to main content
Doctorat

STUDII SUPERIOARE DE DOCTORAT, CICLUL III

ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A PROGRAMELOR DE STUDII SUPERIOARE DE DOCTORAT (CICLUL III)

1. Programele de studii doctorale reprezintă ciclul III al studiilor superioare și sunt proiectate în continuarea ciclului II a studiilor superioare de masterat.
2. Studiile doctorale asigură pregătirea prin și pentru cercetare a cadrelor științifice de înaltă calificare și reprezintă prima etapă a carierei științifice.
3. Programele de studii superioare de doctorat se organizează și se desfășoară la ULIM în cadrul școlii doctorale (în continuare ȘD-ULIM) sau în cadrul cooperării universitare internaționale, naționale și/sau cooperării cu angajatorii, autoritățile administrației publicecentrale, organizații din sfera științei și inovării, în baza acordului de parteneriat bi- sau multilateral național și internațional sau în baza acordului de creare a consorțiului.

Programele de studii superioare de doctorat asigură formarea de competenţe profesionale cognitive şi de cercetare în domenii de specialitate, precum şi a unor competenţe transversale.

Competenţe profesionale specifice domeniului sunt următoarele:
a) cunoaşterea avansată a domeniului specific;
b) capacitatea de identificare, formulare şi soluţionare a problemelor de cercetare;
c) cunoașterea și aplicarea metodelor şi tehnicilor de cercetare avansată în domeniul specific;
d) cunoașterea și aplicarea metodelor și tehnicilor managementului proiectelor de cercetare;
e) aplicarea procedeelor şi soluţiilor noi în cercetare în domeniul specific;
f) abilităţi de documentare, elaborare şi valorificare a lucrărilor ştiinţifice;
g) abilităţi lingvistice la nivel academic în limbi de circulaţie internaţională necesare documentarii, comunicării şi diseminării cunoaşterii;
h) înţelegerea şi capacitatea de aplicare a principiilor şi valorilor eticii cercetării ştiinţifice în general şi în domeniul specific.

Competenţe transversale sunt următoarele:
a) competențe de organizare și desfășurare a activității didactice în învățământul superior;
b) competenţe de comunicare, scrisă şi orală, în domeniul ştiinţei şi culturii;
c) competenţe lingvistice avansate în limbi de circulaţie internaţională;
d) utilizarea eficientă a tehnologiei informaţiei şi comunicării;
e) abilităţi de relaţionare socială şi de lucru în echipă;
f) cunoştinţe de management al resurselor umane, de infrastructură şi financiare;
g) calităţi de conducere şi mentorat;
h) cunoştinţe privind managementul carierei, precum şi însuşirea de tehnici privind căutarea unui loc de muncă şi de creare de locuri de muncă pentru alţii;
i) cunoştinţe privind managementul riscului, crizei şi eşecului;
j) cunoştinţe privind utilizarea legislaţiei în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală;
k) capacităţi de antreprenoriat economic, tehnologic şi social.

 

ADMITEREA LA STUDII SUPERIOARE DE DOCTORAT

  1. Admiterea la studii superioare de doctorat este procesul prin care are loc selecţia candidatului pentru fiecare poziţie vacantă de student-doctorand, ciclul III, pentru care conducătorii de doctorat din cadrul şcolii doctorale au obţinut finanţare din sursele instituției sau din alte surse legale naționale sau internaționale.
  2.  Selecţia candidatului la doctorat pentru o poziţie vacantă este realizată de către conducătorul de doctorat care urmează să îndrume respectivul student-doctorand.
  3.  În urma propunerii conducătorului de doctorat, un student-doctorand poate fi înmatriculat numai în urma obţinerii avizului favorabil al Consiliului şcolii doctorale.
  4.  Conţinutul şi forma concursului de admitere sunt stabilite de către conducătorul de doctorat prin consultare cu Consiliul de conducere al școlii doctorale, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
  5.  Au dreptul să participe la procedura de admitere la studii de doctorat numai absolvenţii cu diploma de studii superioare de master sau echivalentă acesteia, din ţară şi din străinătate, conform legii.

Admiterea la studii superioare de doctorat 2023-2024

Programe de Doctorat

Școala Doctorală ULIM

Adresa

Vlaicu Pârcălab, 52, Chișinău
oficiu 438

Telefon

E-mail