Skip to main content
Facultatea de Litere a Universității Libere Internaționale din Moldova a semnat un Acord de colaborare cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Scopul acestui Acord interinstituțional rezidă în consolidarea parteneriatelor socioculturale în bază de reciprocitate a condițiilor de cooperare în domeniul educației, culturii și cercetării. Tradițiile dezvoltării relațiilor de prietenie, suportul reciproc și varietatea unei colaborări de durată au făcut evidentă necesitatea oficializării acestor activități prin semnarea unui Acord.
Părțile semnatare au convenit să intensifice cooperarea cultural-academică în scopul promovării cunoașterii, formării de-a lungul vieții și culturii reprezentative a Republicii Moldova în țară și peste hotare, folosind diverse forme, metode și practici de colaborare.
Între obiectivele și acțiunile principale, Acordul prevede:
1. Organizarea activităților culturale comune în diverse domenii: studiul limbilor, studii lingvistice, studii interculturale, studii anglofone/francofone, traducere și interpretare, literatură națională, literatură universală, literaturile lumii, studii occidentale și orientale, culturologie, artă, didactică, formare continuă, etc.
2. Organizarea manifestărilor cu caracter științific și de popularizare a științei, conferințelor, prezentărilor de carte, simpozioanelor, meselor rotunde, întâlnirilor cu personalități din țară și de peste hotare, autori, scriitori, promotori ai culturii în varii domenii.
Mulțumiri tuturor părților implicate pentru participare la co-organizarea activităților, cu mulțumiri speciale pentru doamna Elina Bolgarina, șef secție Literaturile lumii, BNRM, pentru contribuție majoră la realizarea acțiunilor vizate.
Acordul a fost semnat de decana Facultății – Facultatea de Litere ULIM / Faculty of Letters #ULIM, conferențiar universitar, doctor Carolina Dodu-Savca și Elena Pintilei, Directorul general al Bibliotecii Naționale.

Leave a Reply