Skip to main content
Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism

CONFERINȚA ŞTIINŢIFICĂ ANUALĂ STUDENȚEASCĂ SYMPOSIA STUDENTIUM -2015

Vineri, 24 aprilie 2015, cu începere de la ora 10.00, în incinta Sălii Polivalente de Lectură nr. 2 DIB, ULIM, s-a desfășurat conferința ştiinţifică anuală studențească SYMPOSIA STUDENTIUM, organizată de Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism în colaborare cu Departamentul Informațional Biblioteconomic, ULIM.

La eveniment au participat studenți ai ciclurilor licență, masterat și doctorat de la specialitățile Relaţii internaţionale, Științe Politice, Jurnalism din cadrul ULIM, dar și studenți de la alte universități din țară, și de peste hotare, printre care: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Babeș Bolyai din Cluj, România.

Lucrările conferinței au demarat printr-o ședință în plen, în cadrul căreia au fost rostite discursuri inaugurale: dl Nicolae ȚÂUdr. hab. în ştiinţe economice, prof. univ., Vice-rector Cooperare Internaţională, ULIM, a subliniat importanța forului, menționând faptul că această conferință oferă o rampă de lansare studenţilor care doresc să urmeze o carieră de succes și se formează studenții ca personalități cu abilități de comunicare, persuasiune, abilități esenţiale nu doar pentru excelenţa academică, ci şi cea profesională.

În mesajul de salut, dna Viorica ȚÎCU, decan Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism a evocat faptul că  activitatea de cercetare ştiinţifică a studenţilor este o componentă importantă în formarea lor profesională.

În mesajul de salut, dna Ludmila CORGHENCI, director interimar al Departamentului Informațional Biblioteconomic, ULIM a menționat rolul culturii informaţiei şi învăţării, bazată pe tehnici şi tehnologii informaţional/comunicaţionale moderne, prezentând în acest context expoziția cu publicațiile profesorilor și studenților de la Facultatea Relaţii internaţionale, Științe Politice, Jurnalism, care sunt înregistrate în fondul DIB. Dna Ludmila CORGHENCI a atras o atenție sporită publicației studențești Buletinul Științific Studențesc care include comunicările științifice ale studenților si masteranzilor la conferința științifică studențească SYMPOSIA STUDENTIUM .

Lucrările conferinței au fost organizate în cadrul în 5 secții:

  • Istorie și Politică;
  • Politici Regionale și globale;
  • Republica Moldova în contextul proceselor integraționiste și de securitate contemporane;
  • Jurnalism;
  • Comunicare și New Media.