Skip to main content
Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism

O ÎNTÂLNIRE CU ZIARISTUL VALENTIN BUDA DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A LIBERTĂȚII PRESEI

Ziuă Internațională a Libertății Presei a fost marcată de studenții de la Catedra Jurnalism și Relații Publice a Universității Libere Internaționale prin organizarea unei întâlniri cu ziaristul român, redactorul Șef adjunct a cotidianului Evenimentul Zilei, Valentin Buda.

Ce înseamnă o presă liberă? Cât de liberii sunt jurnaliștii în Republica Moldova în reflectarea adevărului? Ce împiedică jurnaliștii să fie onești? aceste și alte subiecte au fost discutate de studenți împreună cu invitatul lor, dar și cu absolventa ULIM, Cristina Bruma care activează în calitate de reporter la Evenimentul Zilei.

Inițierea discuției a avut ca fundament o incursiune în istoria acestei zile, marcate nu doar de jurnaliști, dar și citirea unui raport efectuat de organizația nonguvernamentală Fredoom House conform căreia Republica Moldova se clasează pe poziția 118 din 199 de țări în ceea ce privește libertatea presei.

Jurnalistul Valentin Buda a afirmat, în legătură cu situația mass-media din țară, că decizia de a fi ori nu LIBER, îi aparține fiecăruia dintre jurnaliști. În ceea ce privește activitatea sa de la Evenimentul Zilei acesta a afirmat că poziția mea este de a-mi exprima propriile convingeri și viziuni cum cred de cuviință, avînd drept reper adevărul și obiectivitatea.

În discuția studenților cu jurnalism Valentin Buda, s-a atins și subiectul valorilor naționale odata ce acestea sunt ades reflectate în articolele sale. Ziaristul a accentuat că în Republica Moldova tradițiile și elementele definitorii ale etniilor nu ar trebui să concureze între ele ci, deopotrivă, să se completeze, multiculturalitatea fiind o resursă inestimabilă pentru o comunitate prosperă.

Studenții au primit un șir de sfaturi și îndrumări cu referire la modul cum să-și pună bazele unei cariere de jurnalist și să devină cei mai buni în domeniu; s-a făcut schimb de păreri și s-a abordat subiectul libertății presei din mai multe unghiuri de vedere.

Evenimentul a fost organizat de colaboratorii Departamentului Informațional Biblioteconomie ULIM și Catedra Jurnalism și Relații Publice din cadrul Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism ULIM.