Skip to main content

Problema apei poluate în Moldova este una veche și de la an la an devine tot mai acută. În cadrul Forumului Moldo-korean cu tema „Aplicarea tehnologiilor avansate în agricultura din Republica Moldova și perspectivele de dezvoltare; Îmbunătățirea calității apei”, au fost prezentate cele mai noi tehnici de epurare a apei din Coreea de Sud.

Reprezentanții Coreei și-au arătat interesul de a contribui la rezolvarea problemei apei poluate din Moldova. În acest sens, a fost prezentat un experiment unic. Au fost luate câte un borcan de trei litri de apă din mai multe localități din Moldova, inclusiv din râul Bâc și lacul Ghidighici. În majoritatea din ele apa avea o culoare verzuie, plină cu algii, chiar întunecată. După tratarea apei cu substanțe speciale, aceasta și-a recăpătat culoarea, a devenit mult mai curată, iar toate impuritățile s-au lăsat jos. „Ceea ce s-a format jos va fi mâncat de pești în loc de plancton. Apa este absolut curată și bună pentru consum”, spune unul dintre reprezentanții Coreei de Sud.

De cealaltă parte, ministrul Mediului, Gheorghe Șalaru spune că această colaborare cu Coreea este una foarte importantă. „Orice colaborare prietenoasă mediului este binevenită, ca să devenim și noi o țară modernă. Metoda aceasta am văzut că este eficientă, dar cum aceasta poate fi implementată la noi, trebuie să se expună specialiștii. Vom continua s-o analizăm”, spune Gheorghe Șalaru. Ministrul Mediului crede că forumul de astăzi este un început.

„Până în prezent nu avem încă o colaborare asupra vreunui proiect în domeniul mediului, dar sperăm că o vom avea. Suntem cointeresați să vedem ce tehnologii există în Coreea de Sud și să le preluăm. Este un început”, adaugă ministrul.

Evenimentul a avut loc în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova, unde există și singurul centru de cultură coreeană din Moldova, „Se Jong”.

Reflectarea evenimentului în mass-media:

http://www.publika.md/o-tehnologie-revolutionara-de-purificare-a-apelor-reziduale-va-fi-implementata-in-moldova_1879951.html

http://sfm.md/2014/forumul-moldo-korean-problema-apei-poluate-din-moldova-ar-putea-fi-rezolvata-datorita-tehnologiilor-coreene/

Leave a Reply