Skip to main content

Pe data de 1 octobrie 2013, Institutul Confucius din cadrul ULIM a celebrat Fesivalul “Mijlocul Toamnei” în biblioteca Universităţii Libere Internaţionale din Moldova. La festival au participat persoane remarcabile precum vicerectorul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Directorul din partea Moldovei al Institutului Confucius din cadrul ULIM, Dl. Nicolae Ţâu, Directorul din partea Chinei al Institului Confucius din cadrul ULIM, Dna Ma Linjuan, lectorii şi voluntarii、precum şi studenţii care învaţă limba chineză în cadrul Insitutului Confucius din cadrul ULIM.

Domnul Nicolae Ţâu a inaugurat ceremonia cu un discurs şi a transmis cele mai călduroase urări de bine celor prezenţi în sală. Domnul Hu Yifan, lector voluntar, a prezentat obiceiurile Festivalului „Mijlocul Toamnei” ,după care studenţii cît şi profesorii voluntari au prezentat un spectacol cultural impresionant.

Toţi participanţii au muncit mult pentru a le reuşi o prezentare frumoasă. Cîntecele interpretate şi poeziile recitate de participanţi au fost savurate de către invitaţi, iar dansurile populare şi cele moderne au dat culoare evenimentului. Studentul din Italia, Ricardo a prezentat arte marţiale chinezeşti. În timpul festivalului invitaţii au avut ocazia să participe la jocuri, printre care „Ghicitul Cuvintelor”. Stundeţii au dat dovadă de un vocabular bogat de cuvinte chinezeşti, iar atmosfera în sala a devenit şi mai călduroasă.

Institutul Confucius din cadrul ULIM a sărbatorit festivalul „Mijlocul Toamnei”, evenimentul a durat aproximativ două ore. Activităţile culturale stabilesc relaţii de prietenie dintre profesori şi studenţi,de asemenea, interesul stundenţilor faţă de cultura chineză creşte.

 

摩尔多瓦自由国际大学孔子学院成功举办中秋佳节联欢活动 

             摩尔多瓦自由国际大学孔子学院     周文竹

   

当地时间2013年10月1日14时30分,摩尔多瓦自由国际大学孔子学院在图书馆举办了 “庆中秋、迎国庆”师生联欢活动。摩尔多瓦自由国际大学副校长尼古拉∙次坞先生、孔子学院中方院长麻林娟女士、全体汉语教师和志愿者、在摩汉语学习者以及全体中国留学生等近一百人参加了此次活动。

 

活动开始前,副校长尼古拉∙次坞先生致开幕词,并对在场所有人致以节日的问候。志愿者胡一凡向来宾们介绍中秋节的由来及风俗习惯,孔子学院的中方教师、志愿者、摩尔多瓦汉语学习者们分别展示了精彩纷呈、各具特色的文艺表演。

 

汉语学习者们利用自己的课余时间,精心准备,认真排练。动感好听的中国歌曲让大家陶醉,优美清扬的诗歌朗诵带来宾感受不同的思绪,异域风格的民族舞蹈让整个活动现场五彩缤纷。来自意大利的学生里卡多还向大家展示了惊心动魄的中国武术。活动中增添了许多小游戏,其中的猜词游戏,在丰富学习者汉语知识的同时,也让整个活动现场笑声连连。

 

本次摩尔多瓦自由国际大学孔子学院联欢活动取得了圆满成功,活动大约持续2个小时。通过此次活动,建立了良好的师生关系,也让汉语学习者对博大精深的中国文化产生了浓厚的兴趣,来宾们沉醉于欢乐的中国节日气氛,久久不愿离去。

 

图片说明:

 

1、  摩尔多瓦自由国际大学副校长尼古拉∙次坞(前摩尔多瓦驻美国大使1993-1997)为此次活动致辞。

2、  “同赏中秋月,共叙两国情”孔子学院志愿者为来宾们展示书法艺术。

3、  孔子学院学生邓可为来宾们献上动人的中国歌曲

4、  孔子学院的学生为来宾们表演摩尔多瓦民族舞蹈

Leave a Reply