Skip to main content
Manifestări științifice

Lecturi Economice la ULIM „Formula dezvoltării economiei durabile prin cunoaştere în era informaţiei şi a globalizării”

Marţi, 15 aprilie 2014, Facultatea Ştiinţe Economice a organizat prima Sesiune Ştiinţifică de Lecturi Economice în cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova cu genericul „Formula dezvoltării economiei durabile prin cunoaştere în era informaţiei şi a globalizării”. Acest prim debut a fost de bun augur atât pentru organizatorii evenimentului, cât şi pentru invitaţi.

Raportorul de bază a fost Veaceslav IONIŢADoctor în economie, conferenţiar universitar, Preşedintele Comisiei Parlamentare Economie, Buget şi Finanţe, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Invitaţii care au participat la dezbateri: Alexandru STRATANdoctor habilitat în economie, profesor universitar, Directorul Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei de Ştiinţe a MoldoveiViorel CHIVRIGAExpert Asociat al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul” şi Alexandru FALĂDirector de Program „Sectorul monetar şi modelare economică” al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup”.

Evenimentul a fost moderat de către Viorelia MOLDOVAN-BATRÂNACdoctor în economie, conferenţiar universitar, vicerector ULIM.

De asemenea, la eveniment au participat profesorii din domeniul Ştiinţelor economice a instituţiilor superioare de învăţământ din republică: Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, profesorii şi studenţii ciclului I licenţă, II masterat şi III doctorat ai ULIM.

Discuţiile au fost axate pe identificarea „Costurilor disfuncţionalităţii modelului economiei de piaţă din Republica Moldova”:

– mecanismele de reglementare a monopolurilor naturale;

– instrumentele de protecţie a concurenţei sectorului de bunuri şi servicii omogene;

– politicile publice în domeniul economiei administrative.

Materialele discuţiilor în cadrul Lecturilor Economice vor fi publicate şi vor putea fi consultate în biblioteca ULIM până la începutul lunii august a anului 2014.

Următoarea Sesiune Ştiinţifică de Lecturi Economice va fi organizată în prima jumătate a lunii octombrie a acestui an, iar genericul şi raportul cheie va fi anunţat pe pagina web  www.ulim.md.

Leave a Reply