Skip to main content

Absolvenții ciclurilor de licență și de master alături de părinți și de profesorii de la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism s-au întrunit la ceremonia festivă de decernare a diplomelor. Sub auspiciile conducerii ULIM și a facultății, tinerii au fost motivați să persevereze și să exceleze în cariera aleasă, să surmonteze orice obstacole și să manifeste deschidere deplină pentru continuarea studiilor superioare. Discursuri inaugurale și de felicitare au transmis dr. Viorica Țîcu, decanul FRIȘJP, conf. univ. dr. Valentina Ciumacenco. prorector pentru Relații Internaționale, Efim Chilari, președintele Comisiei de licență la Relații Internaționale și Valentina Enachi, președinta Comisiei de licență la Jurnalism. La rândul lor, absolvenții au ținut să transmită mesaje emoționante și gânduri luminoase de recunoștință și mulțumire adresate corpului didactic, echipei manageriale ULIM și părinților. De asemenea, au realizat o retrospectivă a anilor de studii și cu lacrimi în ochi și-au luat rămas-bun de la profesori și colegi. Celor mai merituoși absolvenți le-au fost conferite Diplome de Excelență, pentru rezultate remarcabile dobândite pe parcursul anilor de studii.

 În semn de omagiu, evenimentul s-a încheiat cu ceremonia de depunere de flori la basorelieful regretatului rector Acad. Andrei Galben, pentru rolul eminent pe care l-a avut în învățământul superior din Republica Moldova. 

Serviciul de Presă, ULIM

Leave a Reply