Skip to main content
Noutăți

În memoria Profesorului univ. Mihail GHEORGHIȚĂ

Cu profundă tristețe, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, se alătură familiei Gheorghiță și își ia adio la trecerea în neființă a celui care a fost Mihail GHEORGHIȚĂ, nume sonor în societatea civilă și în comunitatea academică, mentor pentru mulți dintre noi, profesor universitar, doctor habilitat.

De la fondarea Universității Libere Internaționale din Moldova (1992), Mihail GHEORGHIȚĂ a fost profesor de criminalistică, promotor principial şi consecvent al valorilor umane, aducând un aport considerabil la pregătirea specialiștilor în domeniul criminalisticii.

Fiind autor al multiplelor lucrări, care au contribuit la dezvoltarea și promovarea școlii științifice a Criminalisticii, a reușit să formeze o pleiadă de discipoli, care i-au urmat calea și s-au afirmat drept cercetători atât în țară, cât și peste hotare.

Colectivul Universității Libere Internaționale din Moldova își exprimă profunda îndurerare și împărtășește această mare pierdere, transmitem condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe Profesorul univ. Mihail GHEORGHIȚĂ.

Dumnezeu să-l odihnească.

Leave a Reply