Skip to main content
DIB ULIMEvenimenteNoutăți

Inaugurarea a cea de-a 15-a ediție a Salonului „Scientia”

La data de 1 Martie, curent, Departamentul Informaţional Biblioteconomic ULIM a inaugurat cea de-a 15-a ediție a Salonului „Scientia”, unde a avut loc prezentarea noilor publicaţii semnate de către universitari, editate pe parcursul anului 2021-2022.
La deschiderea evenimentului, mesaj de salut a venit din partea Dlui Vitalie Gamurari, dr., conf. univ., Prorector pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale ULIM.
În continuare, Dna Larisa Patlis, director interimar DIB, a prezentat “Analiza comparativă a rezultatelor cercetătorilor din instituția ULIM pentru anul de studii 2021-2022”.
În semn de recunoștință și de apreciere a contribuției remarcabile, au fost oferite Diplome de Excelență, după cum urmează:
• Facultatea de Litere – cea mai prodigioasă facultate ca volum publicații;
• Facultatea Drept – cea mai prodigioasă facultate ca număr de publicații;
• Facultatea Științe Sociale și ale Educației – cel mai activ donator instituțional;
• Cel mai activ profesor donator:
Dr., conf univ. Svetlana Rusnac
Dr., conf univ. Alexandr Cauia
Dr., conf univ. Igor Balan
Ediția a 15-a a Salonului „Scientia” va fi desfășurată până la 1 iunie curent, perioadă în care cercetătorii științifici sunt invitați să lanseze propriile publicații, să organizeze prelegeri publice și ateliere profesionale pentru cercetătorii și redactorii revistelor științifice.

Leave a Reply