Skip to main content
Noutăți

O delegație a ULIM, condusă de rectorul Andrei Galben, la Conferința Globală a Institutului CONFUCIUS

Rectorul Andrei Galben, împreună cu domnii Wang Yifeng și Radu Plămădeală, directorii Institutului CONFUCIUS din cadrul ULIM, au participat la Conferința Globală a Institutului CONFUCIUS, desfășurată, recent, în Kunming, capitala provinciei Yunnan, Republica Populară Chineză. La evenimentul grandios, au participat reprezentanții tuturor celor peste 500 de institute din lume, în total peste 2700 de persoane. Academicianul Andrei Galben a raportat despre realizările Institutului CONFUCIUS din cadrul ULIM, unic în R. Moldova, în cadrul ediției a VI-a a Consiliului Fondatorilor.

Importante investiții chineze pentru studenții din R. Moldova

În contextul bunei cooperări bilaterale între R. Moldova-China și a creșterii substanțiale a investițiilor chineze în studierea limbii și culturii acestei țări asiatice pentru  tinerii de la noi, se înregistrează o creștere de aproape 11% a celor implicați în asemenea proiecte, la ULIM.

Un rol important în activitatea Institutului CONFUCIUS întâi de toate, îl au rectorul ULIM, profesorul academician Andrei Galben, dna Ana Guțu, prim-vicerector, dna Viorelia Moldovan-Bătrânac, vicerector prin cumul și consilier al Primului Ministru pe problemele educației și dna Cristina-Emanuela Dascălu, vicerector pentru relații internaționale.

Dl. Andrei Galben este de părerea că, odată cu schimbarea conducerii, prin numirea în calitate de directori de către Hanban (sediul central)  și a Rectorului Universității Pedagogice Nord-Vest din Lanzhou a profesorului Wang Yifeng, cât și a dlui Radu Plămădeală, absolvent al prestigioasei Universități Beijing, bun cunoscător  al realităților, limbii și culturii chineze, situația  Institutului CONFUCIUS ULIM s-a schimbat radical spre bine.

Opt  centre de predare a limbii chineze, sub egida ULIM

Rectorul Andrei Galben a reiterat, în mod special, sprijinul dezinteresat al Ambasadei Republicii Populare Chineze în R. Moldova, în special, al fostului ambasador Tong Mingtao, dar și al actualului – Excelenței Sale ZhangYinghong. Domnia sa afirmă, că e o mare fericire și noroc să colaboreze cu asemenea persoane distinse, care depun eforturi mari în promovarea Institutului CONFUCIUS ULIM și dezvoltarea relațiilor de colaborare, la nivel instituțional și cu administrația publică centrală. „Domnul Ambasador este un adevărat patriot al țării sale”, menționează rectorul ULIM, Andrei Galben.

Punte de cooperare între factorii decizionali europeni și din Țara Marelui Zid

Echipa Institutului CONFUCIUS ULIM are misiunea de a crea, în continuare, noi grupuri de studiu a limbii și culturii chineze, formate din oameni de afaceri din R. Moldova. În scopul apropierii reprezentanților businessului din China, directorii Wang Yifeng și Radu Plămădeală susțin ideea angajării tinerilor care studiază limba chineză, în unitățile economice chineze din țara noastră.

”Ținând cont de realitățile Uniunii Europene, locul și rolul pe care îl ocupă R. Moldova în această zonă și în relațiile cu China, dorim, în viitorul apropiat, să construim o punte de cooperare între factorii decizionali europeni și chinezi, prin intermediul Institutului CONFUCIUS ULIM. Totodată, conform înțelegerii între rectorul Andrei Galben cu dna Xu Lin, directorul Hanban, vom atrage fonduri din Europa pentru a investi în programele de studii universitare de licență, masterat și doctorat”, declară directorii Institutului CONFUCIUS din cadrul ULIM. 

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM