Skip to main content

Dna Cristina Emanuela Dascălu, vicerectorul ULIM pentru relații internaționale, a participat, la un eveniment cultural extraordinar, serată festivă dedicată celor 850 de ani de la nașterea celebrului poet georgian, Șota Rustaveli, organizată de Diaspora Georgienilor din R. Moldova și Ambasada Georgiei la Chișinău. Cu această ocazie, domnia sa l-a reprezentat pe rectorul Andrei Galben la ceremonia de decernare a unei diplome de apreciere, din cauza deplasării domniei sale în China.

Diaspora Georgienilor din R. Moldova – SAMȘOBLO își exprimă recunoștința academicianului Andrei Galben, rectorul ULIM, pentru ajutor, susținere și colaborare, în vederea întăririi relațiilor de prietenie și cooperare dintre poporul georgian și cel din R. Moldova. Dna Emanuela Dascălu a susținut un discurs oficial de mulțumire din partea conducerii ULIM. Împreună cu vicerectorul ULIM, la eveniment, au mai fost prezenți dna Natella Pașa, șefă adjunctă a Departamentului studenți străini și un grup de tineri din partea Senatului Studențesc ULIM.