Facultatea de Drept – Masterat
Argumentarea programelor de master în cadrul facultăţii drept
Necesitatea unor noi programe de masterat sunt dictate de acele procese inevitabile prin care trece actualmente comunitatea internaţională, inclusiv Republica Moldova – procesul de globalizare, care la rândul său se caracteizează prin intensificarea relaţiilor interstatale în cele mai diverse domeniii.
În plus, un alt argument forte pentru Republica Moldova constituie aspiraţiile de integrare europeană, implementarea cărora vor impune nişte cerinţe dure atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. Acest fapt va duce la creşterea cerinţelor faţă de specialişti de o înaltă calificare care să fie capabili să dea un răspuns adecvat provocărilor timpului. Printre aceştia se enumeră şi specialiştii în omeniul jurisprudenţei. Totodată, intensificarea cooperării la nivel regional, în egală măsură va duce la creşterea cerinţelor faţă de asemenea specialişti.
Toate acestea vin să confirme oportunitatea şi calea aleasă de Facultatea Drept, ULIM spre o adaptare a programelor de studii de masterat cerinţelor timpului, fiind conformate, înre timp, valorilor europene.
Argumentarea fiecărui dintre cele patru programe de masterat acreditate de către Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova le putem găsi în planurile respective de învăţământ la ciclul masterat, după cum urmează: Drept internaţional şi instituţional; Instituţii de drept privat; Drept penal şi criminalistică; Instituţii şi structuri de drept constituţional şi drept administrativ. Pentru a face mai concurenţionale aceste programe de master, Consiliul Profesoral al Facultăţii Drept a decis comasarea programelor „Drept internaţional şi instituţional” şi „Instituţii şi structuri de drept constituţional şi drept administrativ”. Aceasta la rândul său a permis revizuirea parţială a programului „Instituţii de drept privat”, care a fost completat cu cursuri noi preluate din cadrul programului „Drept internaţional şi instituţional”, accentul fiind pus pe aspectul comparativ dintre cadrul legal autohton şi cel european din domeniul dreptului privat.
Programele de masterat sunt elaborate în baza actelor legislative ce reglementează politica educaţională în Republica Moldova, fiind racordate la standardele naţionale şi internaţionale de pregătire a juriştilor.
Remarcăm, că în procesul de elaborare a noilor programe de masterat, s-a laut în consideraţie practica acumulată de către catedrele respective, sugestiile parvnite din partea teoreticienilor, precum şi a practicienilor, pe prim plan fiind clasat criteriul profesional. Atenţionăm, că cursurile sunt ţinute atât de cadrele didactice cu o înaltă pregătire profesională, cât şi reprezentanţi ai diferitor instituţii de stat sau organisme internaţionale, care vin să creeze acel spirit armonios necesar unui specialist ce activează în condiţiile contemporane.
În egală măsură sunt antrenaţi tineri cercetători care au beneficiat de stagii în diverse centre universitare europene şi americane. Una din ofertele de ultimă oră este ţinerea unor discipline în limbile de circulaţie europeană – engleză şi franceză. În acest sens vor fi antrenaţi şi profesori din alte state, inclusiv cei ce activează la ULIM, precum şi din centrele universitare cu care Facultatea şi Universitatea au acorduri de cooperare.
Pe lângă unele cursuri tradiţionale, unele dintre care au fost revizuite, s-au introdus cursuri noi, vizând profilul fiecărui program de masterat, având ca obiectiv acelaşi criteriu – pregătirea specialiştilor de o înaltă calificare.
Adaptarea programelor de masterat noilor rigori sunt dictate de faptul că relaţiile dintre lumea universitară şi cea profesională sunt astăzi un obieciv primordial şi inevitabil în procesul de pregătire a masteranzilor în viitoarea lor carieră profesională. Studiile teoretice şi cele practice formează acel ansamblu de cunoştinţe, ce le permite viitorilor actori ai vieţii active să deţină bagajul necesar pentru o bună integrare profesională.
Din partea sa, sectorul economic interconlucrează cu lumea universiară, fie recurgând la oferta informativă, fie participând în mod direct la viaţa sa.
Conform tradiţiilor educaţionale europene, responsabil de fiecare program de masterat este numit un profesor (Director de program), obiectivul căruia este asigurarea viabilităţii acestui program şi popularizarea lui în ţară şi în străinătate. În aşa fel, este asigurat aspectul concurenţional al programului respectiv, care la rândul său asigură valorificarea diverselor proiecte, fie este vorba despre structuri de stat, fie organisme non-guvernamentale, inclusiv din Republica Moldova şi din alte state. Directorii de programe vor monitoriza în continuu procesul de studii la ciclul masterat, proces ce se va elucida în elaborarea de curicule pentru fiecare program, modificarea, după necesitate, a conţinutului cursurilor sau a disciplinelor, procese ce vor trebui argumentate şi aprobate de Catedră/Secţie a Facultăţii/Institutului şi, după necesitate de Senatul ULIM.
Cele patru programe de master aprobate de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova au suferit anumite modificări, obiectivul cărora a fost înbunătăţirea programelor, responsabilitatea Directorilor de programe şi apropierea acestora sub aspect calitativ de programele de master existente în universităţile europene.
Sperăm ca eforturile înreprinse de întreg colectivul Facultăţii Drept să se racordeze doleanţelor doritorilor de a-şi face studiile de masterat, precum şi să se conformeze criteriilor înalte impuse de cerinţele pieţii educaţionale şi a sectorul economic.
- Drept internaţional şi instituţional;
- Științe penale;
- Instituţii de drept privat;
- Drept economic și vamal;
- Instituții de drept administrativ și constituțional;
- Anticorupție și Integritate.
Indrumar Metodic
Regulament privind elaborarea tezelor de licenţă
Eroare: Nu am găsit formularul de contact.
Adresa
Vlaicu Pârcălab, 52, Chișinău
Comisia de admitere
Telefon