Skip to main content

La 21 octombrie 2021, purtătorul de cuvânt al „Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) pentru Europa Centrală”, dl Zoran STEVANOVIC, a desfășurat prelegeri offline „Comunicări Strategice și de Succes” pentru studenții de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova.

În mediul media cu ritmul rapid de astăzi, abilitatea de a încadra și de a transmite mesaje adecvate și de a comunica clar este mai importantă decât oricând. În acest sens, „Centrul de Caritate pentru Refugiați” (CCR) a organizat aceste prelegeri programate pentru 3 zile, după cum urmează – prima pe 19 octombrie: Facultatea de Filologie, Limbi Străine Română – Germană și Română – Engleză de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”; a doua pe 20 octombrie: Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova; și a treia pe 21 octombrie: Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova.

Domnul Zoran STEVANOVIC, împreună cu aproximativ 30 de persoane care au participat la prelegeri, a discutat, printre subiecte, despre importanța comunicărilor strategice și de succes, implicarea mass-media, importanța audienței, cum trebuie de dezvoltat mesaje clare și concise.

CCR este recunoscător Universității Libere Internaționale din Moldova pentru participarea la prelegere și pentru o colaborare minunată.

Leave a Reply