Simpozion dedicat Zilei Europene a Limbilor cu genericul „Formare universitară europeană: educație plurilingvă și interculturală”,
ediția a V-a.
Pe data de 26 septembrie 2022, Facultatea de Litere ULIM / Faculty of Letters, în parteneriat cu Centrul de Informare al Uniunii Europene în cadrul ULIM și Departamentul Informațional Biblioteconomic ULIM, a organizat mai multe manifestări dedicate Zilei Europene a Limbilor.
Evenimentul principal: Simpozion studențesc dedicat Zilei Europene a Limbilor cu genericul „Formarea universitară europeană: educație plurilingvă și interculturală”, ediția a V-a.
Organizator: Facultatea de Litere ULIM.
Partener intra-instituțional: DIB (Departamentul Biblioteconomic ULIM) & Centrul de informare al UE în cadrul ULIM.
Partener instituțional: StratCom Moldova (Proiectul „Comunicare strategică și suport pentru mass-media în Republica Moldova” finanțat de UE).
Studenții din anul I, II și III, ciclul Licență, ai Facultății de Litere ULIM, au abordat problemele principale și aspectele cheie ale educației plurilingvistice și interculturale și au prezentat comunicări tematice legate de istoricul limbilor europene și asiatice. În mesajele de deschidere, doamna director Larisa Patlis a vorbit despre beneficiile cunoașterii limbilor străine și ale multilingvismului, iar decana Facultății de Litere, Carolina Dodu-Savca, conf.univ., dr., a nuanțat imperativele educației lingvistice și interculturale, varietatea limbilor vorbite în Uniunea Europeană și importanța plurilingvismului instituțional și cotidian.
În cadrul dezbaterilor de sinteză, s-a insistat asupra cultivării competențelor interculturale și a fost menționată diversitatea limbilor studiate la Facultatea de Litere, fapt ce contribuie direct la sensibilizarea socioculturală și profesională a fiecărui specialist în devenire.