Skip to main content
Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM) are deosebita onoare de a găzdui, timp de o săptămână, vizita profesorului Norbert Obara, doctor în științe politice și cadru didactic la University College of Enterprise and Administration in Lublin (WSPA), Polonia.
Prelegerile susținute de profesorul Obara urmăresc consolidarea relațiilor academice internaționale și dezvoltarea colaborării științifice dintre universități. Prin schimbul de idei și experiență între profesori și studenți, se promovează o înțelegere comună a perspectivelor geo-istorice și se creează noi oportunități de cercetare în domeniul relațiilor internaționale.
Pe durata vizitei, vor fi prezentate analize privind geopolitica Poloniei în context istoric și contemporan, cu accent pe teoriile geopolitice și impactul acestora asupra politicii externe actuale. De asemenea, vor fi discutate aspecte esențiale din evoluția relațiilor moldo-poloneze, momente controversate din istorie și direcțiile actuale ale diplomației poloneze. Un alt punct important îl va constitui prezentarea avantajelor economice obținute de Polonia după aderarea la Uniunea Europeană.
Lectiile sunt organizate pentru studenții și studentele Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism, oferindu-le acces la o perspectivă academică europeană și la dezbateri relevante privind dinamica politică și economică din spațiul eurasiatic.
Această inițiativă contribuie la internaționalizarea ULIM și la promovarea dialogului academic deschis, bazat pe cunoaștere și cooperare internațională.

Leave a Reply

sahabetbetturkeyholiganbetjojobet