În perioada 5-6 decembrie 2019, la ULIM, are loc cea de-a X-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Preocupări contemporane ale științelor socioumane”, organizată de facultatea Științe Sociale și ale Educației. Lucrările conferinței au fost deschise cu mesaje inaugurale adresate de către: prof. univ. dr. hab. Elena Prus, prorector pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale; dr. Andrei Gostev; conf. univ. dr. Silvia Briceag; dr. Vadim Vasiutinskii; dr. Anastasia Mitrofanova; conf. univ. dr. Svetlana Rusnac, decana Facultății Științe Sociale și ale Educației. Vorbitorii au felicitat comunitatea științifică prezentă la conferință, urându-le participanților și organizatorilor să creeze un mediu favorabil pentru abordarea problemelor majore în disciplinile socioumane, precum și să desfășoare dezbateri exhaustive, un schimb extins de viziuni și soluții în scopul identificării resurselor științifice de dezvoltare durabilă.
În contextul conferinței a fost organizată pentru prima dată sesiunea de postere științifice, elaborate de doctoranzii din domeniu, fiind expuse sintetic demersurile investigative și rezultatele propriilor cercetări. Lucrările conferinței au continuat în cadrul a 3 secțiuni tematice:
- Methodological challenges in the contemporary psychological research;
- Modernization of the social protection system to assure the people welfare;
- Development of educational and humanistic sciences in the era of knowledge and information;
La forul științific au participat experți, cercetători și profesori atât din RM, cât și din alte cinci țări: România, Ucraina, Federația Rusă, Ungaria și Israel.
Serviciul de Presă, ULIM