Skip to main content

În perioada 2-5 martie curent, prorectorul pentru Relații Internaționale, Valentina Ciumacenco, s-a aflat în vizită de studiu la Universtatea din Viena, unde a participat alături de alți reprezentanți ai instituțiilor academice și centrelor de cercetare din diverse țări (Moldova, Armenia, Estonia, Suedia, Elveția, Belgia, Olanda, Austria), la workshop-ul cu genericul „Career Development of PhDs and Early Postdocs: how to support young researchers in their careers”, organizat sub egida EURAXESS, ce reprezintă o inițiativă unică, lansată de Comisia Europeană pentru promovarea carierei de cercetare și facilitarea mobilității cercetătorilor în spațiul european.

Cei prezenți la eveniment au avut posibilitatea de a participa într-un cadru internaţional unic de dialog şi cooperare, la abordarea şi identificarea soluţiilor pentru problemele legate de sporirea oportunităților de carieră ale tinerilor cercetători.

Un subiect important  al dialogului a vizat dezvoltarea libertății de cercetare care se va realiza prin recunoașterea extinderii frontierelor cunoașterii științifice, prin garantarea libertății gândiri și exprimării, prin respectarea principiilor și a practicilor etice fundamentale recunoscute internațional și corespunzătoare disciplinelor și codurilor deontologice în vigoare în fiecare universitate. 

În cadrul întrevederii au fost discutate bunele practici ale universităților europene și analizate posibilitățile de creare la nivel instituțional a unui cadru metodologic de recrutare și de evaluare  în carieră didactică și de cercetare care să asigure un mediu de lucru deschis, eficient, performant și internaționalizat, precum și garantarea unui context administrativ care să prevadă mecanisme de asigurare a egalității de șanse și a reprezentării de gen pentru cadrele didactice și cercetători.  

Totodată, evenimentul a avut drept scop identificarea de noi oportunități prin care reprezentanții EURAXESS pot sprijini o mai bună interacțiune între cercetători și antreprenori, instituții de cercetare sau universități. Un alt aspect adus în discuție a fost legat de sprijinirea organizațiilor în vederea implementării conceptului ”Human Resources Strategy for Researchers (HRS4R)” prin care organizațiile din domeniul cercetării să adopte principiile Strategiei pentru Resurse Umane în domeniul cercetării, document adoptat în anul 2005 de Comisia Europeană. 

În context, amintim că corelarea strategiilor instituționale cu practicile și documentele fundamentale ale comunității academice internaționale reflectă preocuparea permanentă a ULIM, ca instituție de excelență academică, de a spori oportunitățile de carieră ale cercetătorilor și cadrelor didactice, dar și pentru dezvoltarea incluzivă a unui cadru european comun în spiritul atractivității, al competitivității și al mobilității. 

Mai multe detalii  despre platforma EURAXESS:  https://www.euraxess-eu.md/

Leave a Reply