Inaugurarea Salonului „SCIENTIA” ediția a XIII-a (publicații ale cadrelor didactico-științifice ULIM)
Astăzi, 18 martie 2021, Departamentul Informaţional Biblioteconomic a inaugurat cea de-a XIII-a ediție a Salonului „Scientia”. Evenimentul a fost realizat online, prin intermediul Facebook live.
Scopul salonului este cumularea şi prezentarea tuturor genurilor şi categoriilor de publicaţii, semnate de către universitari, editate pe parcursul anului 2019-2020, iar forma principală de funcționare a Salonului este expoziţia de documente.
În cadrul evenimentului a fost prezentată „Analiza comparativă a rezultatelor cercetătorilor din instituția ULIM pentru anul de studii 2019-2020”, de către directoarea departamentului, Irina Cerneauscaite.
În urma analizei, au fost desemnate două facultății cu Diplome de excelență:
☑ Facultatea de Drept – Cea mai prodigioasă facultate ca volum publicații (259,34 coli de autor) ;
☑ Facultatea Ştiinţe Sociale şi ale Educaţiei – Cea mai prodigioasă facultate ca număr de publicații – (137 publicații).
La fel în semn de recunoștință și de apreciere a contribuției remarcabile, au fost oferite Diplome de Excelență, după cum urmează :
☑ Cel mai activ donator instituțional – Dr. conf. univ. Svetlana Rusnac ;
☑ Cel mai activ profesor Donator – Prof. univ. dr. hab. Ion Manoli.
Ediția a XIII-a a Salonului „Scientia” va fi desfășurată până la 31 aprilie curent, perioadă în care cercetătorii științifici sunt invitați să lanseze propriile publicații, să organizeze prelegeri publice și ateliere profesionale pentru cercetătorii și redactorii revistelor științifice.