Sâmbătă, 24 iunie 2017, ora 10:00, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctor în drept a dlui Sorbala Mihail, conducător ştiinţific: Barbăneagră Alexei, doctor habilitat în drept, profesor universitar, în Consiliul ştiinţific specializat D 34 554.01-24 din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, cu titlul ,,Răspunderea penală pentru reţinerea sau arestarea ilegală a persoanei”, la specialitatea 554.01 Drept penal şi execuţional penal. Susţinerea publică a tezei va avea loc pe adresa: mun. Chişinău, str. Vlaicu Pârcalab, 52, Sala Mică a Senatului, biroul 212.
Principalele publicaţii ştiinţifice la tema tezei ale autorului:
1. Sorbala M. Reflecţii asupra obiectului şi laturii obiective a infracţiunii de reţinere ilegală. În: Revista Naţională de Drept, 2014, nr. 3, p. 70-73.
2. Sorbala M. Unele reflecţii asupra subiectului infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală. În: Revista Naţională de Drept, 2014, Nr. 4, p. 84-87.
3. Sorbala M. (în coautorat). Delimitarea reţinerii sau arestării ilegale de alte infracţiuni conexe. În: Revista Naţională de Drept, 2015, Nr. 8, p. 40-44.
4. Sorbala M. Analiza sub aspect de drept comparat a infracţiunilor de reţinere sau arestare ilegală în legislaţia penală a altor state. În: Revista Naţională de Drept, 2015, Nr. 9, p. 62-66.
5. Sorbala M . (în coautorat). Unele considerente privind reţinerea bănuitului în procesul penal. În: Studii Juridice Universitare, 2015, Nr. 1-2, p. 123-130.
6. Sorbala M. Asigurarea drepturilor şi intereselor legitime a persoanei reţinute sau arestate în contextul Hotărîrii Curţii constituţionale a Republicii Moldova din 23.02.2016. În: Legea şi Viaţa, 2016, Nr. 7, p. 24-29.
7. Sorbala M. Determinarea factorilor care contribuie la comiterea infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală. În: Materialele conferinţei internaţionale ştiinţifico-practică „Teoria şi Practica Administrării Publice”, Chişinău, AAP, 19.05.2017, p. 321-325
Rezumatul tezei
Structura tezei. Teza cuprinde: introducere, 3 capitole, concluzii şi recomandări, 171 pagini text de bază, bibliografie ce conţine 198 titluri. Rezultatele obţinute sunt publicate în 7 lucrări ştiinţifice.
Noutatea şi originalitatea cercetării este determinată de spectrul dens al problemelor analizate şi de soluţiile identificate în domeniul respectiv. Prin rezultatele obţinute prezenta teză de doctor este una dintre puţinele cercetări ştiinţifice profunde în domeniul răspunderii penale pentru comiterea faptei de reţinere sau arestare ilegală.
Problema ştiinţifică de importanţă majoră soluţionată constă în stabilirea unui mecanism eficient de prevenire şi combatere a infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală a persoanelor, moment care ar contribui la revizuirea şi perfecţionarea normelor de drept penal din acest domeniu şi la aplicarea lor corectă în cazurile de arestare sau reţinere ilegală a persoanelor.
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a cercetării. Toate tezele, opiniile şi conceptele expuse în cadrul lucrării, precum şi concluziile ştiinţifice pot fi utilizate: în activitatea legislatorului pe linia perfecţionării legii penale la acest compartiment, în activitatea practică a organelor de drept ce duc lupta cu această categorie de infracţiuni.
Valoarea aplicativă se fundamentează pe faptul că rezultatele studiului realizat pot fi de un real folos, fiind utilizate în cercetările ştiinţifice, la elaborarea unor ghiduri pentru organele de urmărire penală, în cadrul procesului de pregătire iniţială şi formare continuă a specialiştilor din domeniul jurisprudenţei, la instruirea studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi, de asemenea, în domeniul politicii penale pentru elaborarea unei legislaţii penale coerente care ar reglementa sancţionarea adecvată a infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. În latură teoretică, drept element de noutate ştiinţifică, se prezintă şi se precizează conţinutul infracţiunilor de reţinere sau arestare ilegală, noţiunile de reţinere şi arestare ilegală, susţinute prin argumente prompte în vederea unui tratament juridic mai concis privind faptele infracţionale nominalizate. Caracterul novator al rezultatelor obţinute ţine de faptul că această teză de doctor este una dintre cercetările ştiinţifice temeinice în domeniul răspunderii penale pentru comiterea faptei de reţinere sau arestare ilegală.