În data de 10 iulie 2019, studenții anului terminal de la facultatea Științe Economice au participat la festivitatea de absolvire. Evenimentul a demarat cu onorarea Imnului Republicii Moldova, cu intonarea Imnului ULIM și cu un minut de reculegere în memoria rectorului fondator, regretatul Acad. Andrei Galben. Mesaj de salut din partea rectoratului ULIM a transmis conf. univ. dr. Alexandru Cauia, prorector pentru Strategie Academică și Programe de Studii, care a felicitat absolvenții și le-a urat să exercite cu demnitate activitatea profesională, să dobândească încrederea și aprecierea angajatorilor, dar și să continue dezvoltarea competențelor prin aplicarea la programele de la ciclul masterat. Reprezentanții facultății Științe Economice, la fel, au rostit mesaje de încurajare și au adresat cuvinte de laudă generației de absolvenți. Conf. univ. dr. Valeriu Baeșu, decanul facultății, conf. univ. dr. Ana Spînu, șef Catedra Finanțe, Contabilitate și Cibernetică Matematică și conf. univ. dr. Igor Balan, șef Catedra Business și Administrare, Relații Economice Internaționale și Turism le-au sugerat tinerilor ca în activitățile pe care le vor întreprinde să se ghideze de reperele valorilor umane, iar cunoașterea și explorarea să reprezinte preocuparea majoră în cariera profesională. La rândul lor, atât absolvenții moldoveni, cât și cei străini din cadrul facultății au rostit mesaje de recunoștință și de gratitudine în limbile română, franceză și engleză. Alrahmo Hasan, Aneta Zasavițchi și Athalja Aasem, copleșiți de emoții și-au luat rămas de la colegi și de la profesori, exprimând încrederea că vor rosti cu mândrie: ”Sunt absolvent ULIM”.

Serviciul de Presă, ULIM

Lasă un comentariu