Skip to main content
Manifestări științifice

„Combaterea criminalităţii organizate” Prelegere organizată de EUBAM

Joi, 21 martie 2013, ora 13:00, în Sala Mică a Senatului, a avut loc prelegere publică cu genericul: „ EU best practices in combating organised crime (Cele mai bune practici ale UE în combaterea criminalității organizate)” prezentată de către Dl. Piotr BARTOSZEK, specialist EUBAM în investigarea infracţiunilor de combatere a crimei organizate.

EUBAM este o structură a Uniunii Europene, creată pentru a controla traficul de la frontierele dintre Republica Moldova și Ucraina.

În cadrul prelegerii a fost abordat subiectul privind combaterea crimelor organizate în UE și dl BARTOSZEK a explicat faptul că crima organizată reprezintă cel mai periculos tip de criminalitate ce ia naştere într-un mediu criminal, afectând societatea modernă și care duce spre concentrarea şi monopolizarea unor tipuri de infracţiuni. Consecinţeledezastruoase pe care ea le provoacă rezidă în:

– alimentarea unor conduite so­cialmente indezirabile sau ilegale (consumul de droguri, practicarea prostituţiei, consumul de pornogra­fie etc., deţinerea în sclavie, utili­zarea ilicită (grefare, cercetare etc.) a organelor şi ţesuturilor uma­ne etc.);

– comiterea de asasinate, ră­piri, incendieri şi a altor infracţiuni grave în cursul activităţii criminale de bază;

– provocarea corupţiei, la toate nivelurile de decizie administrativă;

În același context, expertul a oferit drept exemplu câteva grupuri de criminali precum „Mafia” din Rusia, „Camorra” și „Cosa Nostra” din Italia și „Yakuza” din Japonia menționând că există mecanisme care duc o luptă eficientă pentru combaterea acestor grupuri.

Evenimentul face parte din seria de prelegeri EUBAM organizate la ULIM, în colaborare cu Facultatea de Istorie și Relații Internaționale  și  Centrul pentru Cooperare Internațională ULIM fiind moderat de către Dna. Larisa PATLIS, Lector din cadrul Facultăţii de Istorie şi Relaţie Internaţională ULIM.

Leave a Reply