În perioada 27.10.2022 – 31.10.2022, Comisia de evaluare externă a Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC), a realizat vizita de evaluare externă la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, în vederea acreditării programelor de studii superioare de Licență și Master la Facultatea Drept ULIM:
Licență: Drept (0421.1)
Master: Drept internațional și instituțional;
Științe penale;
Instituții de drept privat;
Instituții de drept administrativ și constituțional.
În data de 27 octombrie au avut loc interviurile Comisiei de evaluare externă cu reprezentanții echipei manageriale a ULIM, coordonatorii programelor de studii superioare de Licență și Master, cadrele didactice care asigură procesul de studii la programele de studii superioare de Licență și Master, studenții și absolvenții programelor menționate, precum și cu angajatorii și partenerii ULIM.
La deschiderea activităților de evaluare externă a fost prezentată componența echipei manageriale a instituției și un scurt istoric despre dezvoltarea și activitatea Facultății Drept ULIM – raportor fiind domnul Alexandr Cauia, Prorector pentru Strategie Academică și Programe de Studii.
La interviul cu coordonatorii programelor de studii superioare de Licență și Master, au fost prezentate programele de studii și activitatea Facultății Drept:
Mărgineanu Lilia, Dr., conf.univ., Decan Facultatea Drept ULIM;
Baltag Dumitru, Dr.hab., prof.univ., Președinte Comisia de Asigurare a Calității;
Postu Ion, Dr., conf.univ., Șef catedră Drept Public, Responsabil program master „Instituții de drept administrativ și constituțional”;
Sorbala Mihail, Dr., lector univ., Șef catedră Drept Privat, Responsabil program master “Științe penale”;
Grișciuc-Bucica Svetlana, Dr., lector univ., Responsabil program master “Instituții de drept privat”;
Gamurari Vitalie, Dr., conf.univ., Responsabil program master “Drept internațional și instituțional”;
Demian Elena, Ma., asistent univ., Prodecan Facultatea Drept.
De asemenea, Comisia a intervievat cadrele didactice care asigură procesul de studii la programele de Licență și Master, unde fiecare profesor a răspuns la întrebări cu privire la metodele de predare utilizate în cadrul facultății, activitatea științifică, antrenarea studenților în procesul de cercetare, dar și oportunitățile extracurriculare naționale și internaționale disponibile pentru studenții facultății Drept ULIM. Interviurile cu studenții, absolvenții și cu angajatorii programelor vizate au continuat programul vizitei de evaluare externă a Comisiei ANACEC.
Comisia de evaluare externă a vizitat Serviciul Resurse Umane și spațiile educaționale și de cercetare (sălile de curs, seminarii și laboratorii, sălile de lectură, Mediateca, Clinica Juridică ULIM, Sala de simulare a proceselor de judecată ULIM, laboratorul de criminaristică etc.).
Iar în data de 31 octombrie s-au finalizat activitățile de evaluare externă prin formularea unui număr de întrebări de concretizare la diversele criterii de apreciere, pentru care au fost prezentate acte confirmative pentru toate solicitările comisiei de către echipa facultății Drept ULIM.
Într-un final se v-a efectua semnarea și transmiterea Fișei de vizită responsabilului instituțional de asigurare a calității.
Programul vizitei de evaluare externă a Comisiei de evaluare externă a ANACEC la ULIM.