evenimentenoutăți

Conferința Internațională „Migrația și schimbare socială în Europa de Est”

By 12 aprilie 2019 mai 20th, 2019 Nu sunt comentarii

În zilele de 11 și 12 aprilie curent, la ULIM își desfășoară lucrările Conferința Internațională „Migrația și schimbare socială în Europa de Est”, subiectul principal fiind consecințele migrației asupra dezvoltării în Republica Moldova, dar și impactul migrației asupra sănătății și bunăstării sociale a copiilor, adolescenților și persoanelor în etate.

Conferința este organizată de ULIM (Catedra de Asistență Socială și Sociologie) în parteneriat cu The BEARR Trust (British Emergency Aid to Russia and the Republics) cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare  și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Manifestarea a fost deschisă cu mesaje de salut adresate de către Lucy Joyce, ambasadoarea Marii Britanii la Chișinău; Nicola Ramsden, președinta Asociației „The BEARR Trust”; prof. univ. dr. hab. Elena Prus, prorector  pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale; Anastasia Oceretnîi, Secretar de Stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; Nadejda Zubco, consultant principal Biroul Relații cu Diaspora, care au prezentat date generale despre migrația moldovenilor și au relatat despre strategiile naționale, dezvoltarea politicilor de prevenire a migrației și a impactului negativ al acesteia, prin cercetarea cauzelor și consecințelor acestui fenomen social.

În ședința plenară, participanții au manifestat interes pentru anumite subiecte și au adresat întrebări experților, cercetătorilor și universitarilor referitor la impactul migrației și remitențelor asupra comunității, familiei, economiei naționale, educației și sănătății.

Organizatorii menționează că scopul conferinței este de a îmbunătăți capacitatea organizațiilor societății civile (OSC) de a contribui la rezolvarea problemelor legate de sănătate și protecție socială și de a pune în aplicare soluții. Acest lucru reflectă obiectivele BEARR Trust, o organizație de caritate din Regatul Unit care sprijină persoanele vulnerabile din Europa de Est și Asia Centrală. Concepția conferinței se bazează pe abordarea dezvoltată de peste 28 de ani de către BEARR Trust, care organizează anual o conferință pe teme de sănătate și protecție socială la Londra și conferințe regionale ocazionale.

Serviciul de Presă, ULIM

Lasă un comentariu