Skip to main content

La 19 aprilie curent, corpul didactic și studenții s-au întrunit la conferința științifică anuală „Symposia Studentium”, ediția 2019. În cuvântul introductiv la Ședința Plenară a conferinței prof. univ. dr. hab. Elena Prus, prorectorul pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale a lansat genericul actualei ediții – „Pregătim viitorul inteligent”.

Mesaje inaugurale au rostit de asemenea conf. univ. dr. Alexandru Cauia, prorector pentru Strategie Academică și Programe de Studii; conf. univ. dr. Viorica Țîcu, decanul Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism și conf. univ. dr. Natalia Osoianu, care au menționat faptul că activitatea de cercetare științifică este fundamentală în cariera unui intelectual, dar și o metodă de evaluare a potențialului personal. Invitatul de onoare al evenimentului a fost șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău William Massolin, care a ținut o conferință publică cu tema „70 Years Promoting Human Rights, Rule of Law and Democracy in Europe. The Role of the Council of Europe and its significance for the Republic of Moldova”. Domnia Sa, a definit orientările strategice și a enunțat etapele semnificative în parcursul de dezvoltare al instituției, punând accent și pe programele de cooperare între Consiliul Europei și Republica Moldova.

Lucrările conferinței au continuat cu prezentarea comunicărilor din variate arii tematice elaborate de studenții ciclului licență sub egida conducătorilor științifici:

– Irina Odobescu, an. II, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism. Fenomenul Fake News între dezinformare și manipulare socială (cond. șt.: Alexandru Bohanțov, conf. univ. dr.).

– Maria Zasadnii, an. III, Facultatea Litere. Les mots français dans leur dynamisme historique: évolution sémantique(cond. șt.: Ion Manoli, prof. univ. dr: hab.).

– Vadim Mișin, an. IV, Drept. Роль обычая как источника международного коммерческого права (cond. șt.: Natalia Osoianu, conf. univ. dr.)

Manifestarea științifică studențească care are rolul de a antrena spiritul științific, de a încuraja tineretul studios să investigheze diverse domenii de interes și să-și valorifice capacitatea de reflecție, de analiză și gândire critică, și-a continuat activitatea în cadrul secțiunilor prestabilite.