Skip to main content
Noutăți

COOPERA Expert Workshop organizat la ULIM

Vineri, 24 septembrie 2021, la Universitatea Liberă Internațională din Moldova s-a desfășurat primul atelier de lucru în cadrul proiectului ERASMUS+ „Integrating Dual Higher Education in Moldova and Ukraine (COOPERA)”, organizat în format mixt.

La eveniment au participat parteneri din Republica Moldova, Ucraina, Germania, Bulgaria, Polonia, Slovenia și Spania.

Partenerii Consorțiului proiectului COOPERA s-au focusat pe următoarele activităţi:

– Dezvoltarea unui model de învățământ superior dual flexibil și generic în țările partenere din est;

– Elaborarea legislației naționale pentru integrarea cu succes a modelului de învățământ superior dual în Moldova și Ucraina.

– Creșterea capacităților instituționale și pilotarea modurilor specifice de învățământ superior dual ale instituțiilor de învățământ superior ale țărilor partenere.

Printre invitații speciali la eveniment au fost Nadejda Velișco, Șef Direcția politici în domeniul învățământului superior, Ministerul Educației și Cercetării, care s-a referit la perspectivele dezvoltării învățământului dual în învățământul superior din Republica Moldova.

De asemenea, Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) a participat în calitate de invitat special.

În discursul său, Sergiu Harea s-a referit la eforturile CCI pentru implementarea oportunităților de învățare în sistem dual după modelele vest-europene. A adus în atenția publicului mai multe date/cifre despre realizările CCI în domeniul învățământului profesional tehnic dual din Moldova, care în anul de studii 2020-2021 includea 28 de instituții de învățământ și 103 companii implicate.

Oana Vodiță, Manager de proiect, GIZ Moldova, a vorbit publicului despre experiența implementării învățământului dual în școala profesională tehnică din Republica Moldova, accentuând disponibilitatea pentru conlucrare, garanția suportului echipei sale și a experienței de care dispune.

În context, invitata a declarat că, agenții economici sunt în căutare de angajați cu calificări necesare, iar în cinci ani de implementare a proiectului ”Promovarea învățământului profesional tehnic pentru o economie verde”, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, acesta a atins rezultate notabile, ce pot fi replicate.

Bunele practici ale universităților europene au fost împărtășite de partenerii europeni.  S-a prezentat și o descriere generală a modelelor de învățământ superior dual a Universității de Stat Cooperativă Baden-Wuerttemberg, Germania, a Universității de Management din Varna, Bulgaria, a Universității de Lleida, Spania și a Academiei WSB, Polonia.

Printre alte subiecte discutate în cadrul atelierului au fost rezultatele studiului realizat cu privire la perspectivele dezvoltării învățământului dual în învățământul superior din Republica Moldova și Ucraina. Din partea Republicii Moldova, Valentina Ciumacenco, prorector Relații Internaționale, ULIM a prezentat rezultatele acestui studiu.

La ULIM, programul pilot pentru implementarea învățământului dual este ”Diplomație, Securitate,  Business și Comunicare”.

Scopul proiectului este de a integra învățământul superior dual (DHE) în țările partenere, în general, și de a îmbunătăți capacitatea de muncă și dezvoltarea individuală, de a spori compatibilitatea și continuitatea între cerințele lumii profesionale și formarea inițială a studenților universitari și de a realiza o mai mare eficiență economică și integrarea socială, în special.

Informații suplimentare despere proiect:  https://coopera-project.ase.md/

Program Expert Workshop

Leave a Reply