Skip to main content

De la câteva gânduri aruncate pe filele unui jurnal electronic, la imagini video ce surprind momente inedite din viața cuiva – aceasta este realitatea în care trăim, acestea sunt blogging-ul și vlogging-ul, cele mai populare modalități de a te face auzit în ziua de astăzi.

Formarea societății informaționale în secolul al XXI-lea a dus la apariția a unor noi tipuri, metode și mijloace de difuzare și interpretare a informațiilor. În lumea modernă, una dintre pozițiile de vârf este ocupată de spațiul comunicativ-informațional. Blogging-ul și vlogging-ul sunt cele mai noi forme de interacțiune online cu publicul, iar popularitatea acestui mediu este în continuă ascensiune. În ultimii 10 ani, atât blogurile cât și vlogurile s-au transformat într-o „industrie” care continuă să se adapteze provocărilor actuale. Totodată, impactul generat de conținutului video a revoluționat și a restructurat blogurile. Simpla utilizare a telefoanelor mobile și a live-urilor pe rețelele de socializare, a condiționat ca vlogging-ul să devină din ce în ce mai popular.

Ce este un „content creator”?

Odată cu evoluția rețelelor de socializare, a fost definit și conceptul de „content creator” sau în limba română „creator de conținut”, iar în funcție de mediul online pe care „îl mânuiesc” au fost create și derivative  precum „youtuber”, „instagramer”, „tiktoker”, „influencer”,– folosit pentru creatorii de conținut de pe toate rețelele.

Geneza vlogging-ului

În 2005, vlogging-ul a avut parte de un salt enorm prin lansarea YouTube – o platforma de găzduire video gratuita, care poate fi utilizata de oricine, atât de creatorii de conținut cat si de cei care vor doar sa vizualizeze. În timp ce YouTube a reprezentat un pas fundamental pentru dezvoltarea vlogging-ului, crearea efectivă de conținut video în acel moment a fost în mare parte sporadică și de o calitate inferioara, cu foarte puține editări – asta dacă existau. Însă, acest lucru poate fi văzut și drept o calitate. Un conținut ce nu a suferit editări și retușări este unul curat, ce nu-și pierde din veridicitate și naturalețe.

Tânăra generație este absorbită de această sferă, deoarece îi oferă oportunitatea de a se lansa în mediu virtual, având libertate în exprimare și puterea de a infiltra în societate normele și valorile personale. Un bun exemplu ce confirmă cele spuse mai sus este evoluția youtuber-ului LonelyGirl15 (2006-2008), pe numele real – Bree, care a reprezentat un moment important atat pentru YouTube, cat și pentru vlogging. Timp de câteva luni, probabil cea mai mare parte a utilizatorilor de Internet o urmăreau pe Bree, o adolescenta care împărtășea detalii despre viața ei personala prin intermediul daily vloggin-ului ( vlogging-ul zilnic). La fel ca și  majoritatea vloggerilor, Bree vorbea cu camera direct și fără să ascundă nimic, aproape brut si nefiltrat.

În Republica Moldova primul blog a apărut în anul 2002, iar primul videoblog – cu aproximativ zece ani mai târziu. Potrivit datelor oficiale, astăzi în lume sunt publicate, zilnic, peste 75 de mii de bloguri, iar la fiecare oră sunt adăugate aproximativ 50 de mii de articole. 

Creatorii de conținut și publicitatea

Între timp, bloggeri și vloggeri nu doar că au reușit să creeze conținut, dar au reușit și să atragă atenția marilor companii de pe piață. Având un auditoriu atât de mare, multe firme și-au concentrat investiția în publicitate direct prin intermediul creatorilor de conținut. Dacă acum 10 ani se cumpără publicitate la TV, în 2021 vei vedea cum influencerii promovează lucruri pe propria lor pagină sau blog/vlog.

Așadar, pentru a crea forfotă în jurul unui produs sau serviciu marketologii apelează la persoane reale, care sunt complet detașate de afacere și care poate să-și creeze o părere reală despre produs.

Motivul pentru care blogging-ul sau vlogging-ul este atât de influent este pentru că oferă un sentiment de transparență în comunicare pentru consumatori. Ei împărtășesc informații de valoare pe care oamenii se angajează. De exemplu, vloggerii de make-up vor oferi recenzii pozitive sau negative asupra produselor pe care le-au folosit și acest lucru are un impact semnificativ asupra cumpărării produselor. Acest lucru este cel mai eficient, deoarece consumatorii de conținut vor putea vedea rezultatele finale cu produsele utilizate.

Modul în care consumatorul de conținut  îl percepe pe vlogger este, deoarece încrederea și utilitatea produsului au devenit factori pe care aceștia îi caută.

De ce creatorii de conținut au devenit lideri și formatori de opinii

Vloggerii/bloggerii sunt formatori de opinie în societatea de astăzi, mai ales pentru publicul tânăr, care pot fi ușor de influențat și de manipulat. Astfel, consumatorii ce conținut ar trebui să propulseze popularitatea celor care au rol constructiv pentru societate și a celor care reușesc să formeze opinii în baza unor lucruri veridice, calculate și care nu incită un comportament nociv și parazit pentru societate.

O problemă însă este apariția unui număr imens de pretendenți la titlul de „creator de conținut”, iar în final „lideri de opinie”. Cu cât mai multă informație este plasată în mediul online, cu atât de greu va fi de filtrat informația. Din nefericire, nu toate dintre acestea sunt de încredere și se pot dovedi a fi doar o mișcare malițioasă sau falsă. Cu toții ar trebui să verifice conținutul pe care îl consumă, pentru a evita manipularea și pentru a putea să-și creeze o părere și percepție corectă a lucrurilor.

Grupa  2020-J-11 (anul II),

Specialitatea Jurnalism și Procese Mediatice,

Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism

Leave a Reply