Skip to main content

La inițiativa Parteneriatului Global pentru Apă „Global Water Partnership (GWP)”, în data de 20 septembrie curent, la ULIM a fost organizat Dialogul Național – Vocile Tinerilor în Alegeri de Politici „The Youth Voices Policy Choices 2019”. La eveniment au participat profesorii și studenții de la facultățile Drept și Științe Economice din cadrul ULIM, dar și studenții de la Universitatea Tehnică a Moldovei. Mesaj de salut a transmis lect. univ. Elena Mărgineanu, care a relevat una dintre problemele globale cu care se confruntă omenirea:  gestionarea precară a resurselor de apă în comunitățile locale și regionale, întrucât apa reprezintă elementul esențial pentru continuarea vieții pe pământ și pentru dezvoltarea societății. Dumitru Drumea, coordonatorul principal al GWP a realizat o prezentare despre activitatea internațională în domeniul managementului resurselor de apă și a politicilor de mediu, făcând referință la acțiunile iraționale ale cetățenilor asupra utilizării resurselor de apă. Reprezentanta Academiei de Științe a Moldovei, dr. hab. Elena Zubcov a ținut un discurs despre starea actuală a resurselor de apă din RM, fiind aduse drept exemplu propriile înregistrări, analize și cercetări privind calitatea apei și starea ecosistemelor acvatice. În cadrul evenimentului a fost prezentă și reprezentanta Agenției „Apele Moldovei” Mariana Codreanu, care a comunicat tineretului studios despre gestionarea resurselor de apă în Republica Moldova și a relatat despre măsurile de protecție, activitățile de ameliorare a resusrelor acvatice pe care le realizează Agenția, precum și despre provocările zilnice cu care se confruntă autoritatea. De asemenea, cu o comunicare despre participarea tinerilor la procesele de luare a deciziilor a venit și Petru Vînari, reprezentant al ONG-urilor de mediu, SE „Biotica”. Invitatul a realizat retrospectiva unor proiecte de succes cu implicarea tinerilor, care au contribuit la conservarea biodiversității. Ulterior, studenții au fost distribuiți pe grupuri, au realizat recomandări și au redactat comunicări argumentative referitor la optimizarea planului de management al apelor, importanța implicării tinerilor și organizațiilor de tineret în gestionarea resurselor de apă și la procesele de luare a deciziilor, precum și identificarea pârghiilor de îmbunătățire a dialogului intergenerațional și aportul comun la dezvoltarea infrastructurii apelor în spațiul rural.

Organizatorii menționează că prin desfășurarea unor asemenea evenimente își propun să abilizeze o nouă generație de lideri în apă, fortificând încrederea și motivând aceștia să devină agenți ai schimbării la diferite niveluri, începând cu propriile lor comunități. The Youth Voices Policy Choices 2019 se bazează pe inițiativa din anul 2018, când GWP a mobilizat tinerii din 13 țări pentru a pregăti mesaje și pentru a ridica vocile tinerilor la COP 24.

Serviciul de Presă, ULIM

Leave a Reply