Skip to main content
În data de 23 martie, curect, a avut loc o activitate organizată de către Facultatea Științe Economice ULIM în colaborare cu Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, unde invitat special a fost doamna Veronica Sirețeanu, Ministra Finanțelor.

Evenimentul a început cu un cuvânt de salut din partea doamnei Elena Prus, Prorector pe Proiecte, ULIM, care a mulțumit Doamnei Ministre Sirețeanu, pentru acceptarea invitației, ulterior accentuând importanţa unor astfel de manifestări pentru studenţii de astăzi, profesionişti în devenire. După care Decanului Facultății Științe Economice, domnul Valeriu Baeșu, a apreciat deschiderea manifestată în colaborarea cu ULIM, în vederea inițierii unui acord de colaborare, care va contribui la dobândirea unor noi stagii de practică și locuri de muncă pentru studenții ULIM.

În cadrul activității Doamna Ministră, a discutat interactiv cu studenţii pe subiectul Finanţelor Publice, cu scopul cunoașterii a unor concepte fundamentale în ceea ce ține de finanțele publice şi anume: particularitățile modului în care funcționează bugetul de stat, elementele care îl constituie şi cum se repartizează acest buget. Totodată, Doamna Ministră SIREŢEANU, a relatat studenților despre experiența pe care a avut-o anterior, despre calea parcursă şi cariera în serviciul public.

Activitatea a fost organizată în cadrul campaniei naționale de educare financiară “Bugetul Public este Bugetul tău”, coordonată de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova, care se desfășoară în contextul Săptămânii Internaționale a Educației Financiare, “Global Money Week”.

Global Money Week este o mișcare globală de conștientizare cu privire la importanța asigurării tinerilor de la o vârstă fragedă, pentru a fi conștienți din punct de vedere financiar, că dobândesc treptat cunoștințele, abilitățile, atitudinile și comportamentele necesare pentru a lua decizii financiare sănătoase și în cele din urmă, pentru a obține o situație financiară bună. Global Money Week anual este susținută de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în care sunt implicate 176 de țări, iar în acest an tema proiectului este “Plan your money, plant your future” – Planifică-ți banii, plantează-ți viitorul.

Leave a Reply