Skip to main content
Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism

Expoziţia de fotografie „Promovarea Libertăţii şi Securităţii în lume”

Luni, 12 martie 2012, Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în parteneriat cu Ambasada Bulgariei în Republica Moldova – Ambasadă punct de contact NATO în Republica Moldova a inaugurat expoziţia de fotografie „Promovarea Libertăţii şi Securităţii în lume” în incinta Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.

Expoziţia prezintă eforturile şi contribuţia statelor aliate sub egida NATO, în vederea promovării şi fortificării securităţii şi libertăţilor democratice în lume, văzute prin obiectivul aparatului de fotografiat. Aceasta este compusă din fotografiile oferite de ambasadele statelor membre NATO şi reflectă participarea lor la operaţiunile desfăşurate sub egida Alianţei, precum şi activităţile desfăşurate de NATO sau statele membre în parteneriat cu Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Centrul de Informare şi Documentare privind NATO.

La deschiderea expozitiei au participat studentii Facultatii Istorie si Relatii Internationale care care urmează un curs special despre NATO.

Discursul de inaugurare a fost ţinut de către vicerectorul ULIM, dr.hab., prof.univ., Ambasador, Nicolae Ţâu, care a salutat eforturile statelor membre NATO privind promovarea libertăţii şi securităţii în lume. Dl Nicolae Ţâu a subliniat eforturile depuse în calitatea sa de Ambasador al Republicii Moldova în SUA întru asigurarea unei cooperări active dintre Republica Moldova şi Alianţă.

Discursul său a fost urmat de alocuţiunea Ambasadorului Bulgariei în Republica Moldova – Ambasadă punct de contact NATO în Republica Moldova, E.S. George Panaiotov, care a îndemnat studenţii ULIM să afle mai multe despre misiunile NATO în lume prin prisma noii concepţii de securitate a Alianţei. De asemenea, Ambasadorul a amintit despre o iniţiativa recentă realizată în parteneriat cu CID NATO – Clubul de prieteni NATO, care este o platforma de discuţie dintre Alianţă şi societatea din Republica Moldova.

Expoziţia este deschisă publicului larg în perioada 12-19 martie 2012 în incinta Universităţii Libere Internaţionale din Republica Moldova.