Skip to main content

Studenții străini care își fac studiile la ULIM și-au dat întâlnire joi, 13 februarie în cadrul unei serate intitulate “Prietenia Popoarelor”. Evenimentul a fost unul inedit, adunând studenți din Siria, Turcia, Irak, Israel, Coreea de Sud și nu doar, care au ales ULIM-ul pentru ași face studiile. Deși unii se află de puțin timp în R. Moldova, tinerii au reușit să învețe limba română, ba chiar au recitat poeme de Mihai Eminescu.

Programul serii a fost extrem de variat. Evenimentul a început cu prezentări susţinute de cursanţii veniţi de pe diverse meridiane ale lumii despre locurile din care provin. Seara a fost completată cu manifestări artistice și gastronomice din tezaurul cultural, caracteristic popoarelor reprezentate de către studenții internaționali din cadrul ULIM.

Sayif din Irak a interpretat piesa “Habibi” în timp ce publicul îl aplauda frenetic, Patrick din Nigeria a cucerit partea femenină cântând “Lady in Red”.  Uahim a recitat poezia “O, rămâi” de Mihai Eminescu, iar Gheorghe care este din Azerbaidjan a vorbit în limba turcă, azeră și rusă. Trei studenți din Coreea de Sud au interpretat o piesă care a emoționat publicul, iar Igor Sestakovschi a avut grijă de buna dispoziție a publicului interpretând cântece arhicunoscute în limba română, rusă şi ucraineană.

„Am vrut, cu această ocazie, să ne prezentăm, cu tradițiile, obiceiurile și felul nostru de a fi, colegilor, profesorilor și, de fapt, membrilor comunității moldave în mijlocul căreia ne petrecem câțiva ani de viață, pe perioada studiilor universitare de la ULIM”, a declarat studentul din Coreea.

„Prezentările culturii și tradițiilor comunităților de studenți străini au loc sistematic la ULIM, prin organizarea unor serate speciale dedicate studenților internaţionali, cu scopul de a contribui la o mai bună cunoaștere reciprocă și la integrarea lor în mediul academic din Republica Moldova. Actualmente, la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova îşi fac studiile studenți reprezentând mai multe naționalități și culturi. Am gândit această serie de prezentări pentru a sprijini cunoașterea reciprocă și pentru a deschide porțile spre alte obiceiuri și culturi. Vom continua și cu alte seri dedicate colegilor noștri străini, pentru a întări punțile dintre ei și colegii noștri băştinaşi.  Consider că aceste forme de interacţiune intr-un format mai putin formal, sunt deosebit de utile, pe de o parte pentru o bună socializare cu studenţii autohtoni, iar pe de altă parte pentru o bună promovare a institutiei gazdă, a ţării noastre”, a declarat Directorul Centrului pentru Cooperare Internaţională din cadrul ULIM, dna Valentina Ciumacenco.

La finele programului artistic, D-na Ciumacenco, din numele conducerii universităţii,  le-a urat încă o dată studenților bun venit în marea familie ULIM și a mulțumit în mod special colaboratorilor Departamentului Studenți Străini din cadrul ULIM, care au venit cu inițiativa de a organiza un eveniment atît de important ce are menirea de a promova comunicarea interculturală şi extinderea orizontului cultural al participanţilor.  D-na Ciumacenco i-a mulțumit in mod special doamnei Natela Paşa, unul din cei mai longevivi si dedicati colaboratori ai Departamentului Studenti Straini, cu o contribuţie esenţială la conectarea studenţilor şi profesorilor la valorile şi standardele internaţionale.  Participanţii care au prezentat numere artistice, au primit câte un CD în dar  cu piese speciale dedicate ULIM-ului a căror versuri sunt semnate de dna Ana Guțu, Prim vice-rector ULIM.

Spre finalul seratei studenții străini, împreună cu colaboratorii ULIM, s-au prins într-o horă moldovenească. Mai târziu au savurat bucate tradiționale moldovenești, dar și alte delicii caracteristice popoarelor prezente.

Evenimentul a fost organizat de  Departamentul Studenți Străini în colaborare cu  Centrul pentru Cooperare Internațională, ULIM.

Leave a Reply