Skip to main content
Manifestări științifice

Inaugurarea Centrului de Reuşită Universitară la ULIM

Luni, 29 aprilie, ora 16:00, la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, a fost inaugurat Centrul de Reușită Universitară /Centre de reussite universitaire (CRU), un spațiu de (auto)formare și de studiere a limbii franceze destinat tuturor studenților și profesorilor francofoni. Centrul a fost creat grație suportului financiar al Agenției Universitare a Francofoniei și este dotat cu echipament tehnic de ultimă oră: computere și laptopuri conectate la Internet, tablă interactivă, sistem de videoconferință, imprimantă, software-uri și cărți în limba franceză.

Centrul (sala 410) a fost inaugurat de Domnul Roman Kwiatkowski, Responsabil Antena AUF la Chișinău și Doamna Ana Guțu, prof. univ. dr., Prim-Vicerector ULIM.

În discursul său inaugural dl R. Kwiatkowski a vorbit despre fructuoasa colaboare între AUF și ULIM și a apreciat înalt acțiunile desfășurate de instituția noastră în vederea promovării valorilor și idealurilor francofone pe plan național și regional.

La eveniment au fost prezenți și alți reprezentanți AUF, profesori și studenți francofoni ai ULIM.

Responsabilii CRU, absolvenții Facultății de Litere ULIM, Dl Ghenadie Râbacov, șef catedră și Dna Lilia Sula au făcut o prezentare a activităților programate în perioada mai-septembrie 2013.

Leave a Reply