Skip to main content
Manifestări științifice

Inaugurarea Zilelor Francofoniei la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova

Este deja o tradiţie ca în fiecare an, în luna martie, profesorii şi studenţii francofoni de la facultăţile ULIM să marcheze Zilele Francofoniei prin varii activităţi atractive pentru publicul larg, de la dezbateri, mese rotunde, lecţii publice, concursuri studenţeşti până la evenimente de rezonanţă internaţională.

Joi, 20 martie, în sala Aula Magnifica, Catedra Filologie Romanică „Petru Roşca” şi Centrul de Reuşită Universitară, împreună cu profesorii şi studenţii de la secţia de franceză, au organizat un spectacol cu ocazia Zilei Internaţionale a Francofoniei, dând astfel start numeroaselor manifestări care se vor derula în perioada 20-31 martie.

Ceremonia de deschidere a fost moderată de Dl Ghenadie Râbacov, şef catedră şi Responsabil CRU, care, în discursul său inaugural, a menţionat: „A studia limba franceză înseamnă a spune „da” valorilor umane, culturale şi civilizaţionale; a spune „da” diversităţii, democraţiei, solidarităţii, libertăţii, păcii; a spune „da” limbilor de sorginte latină ca spaniola, italiana sau româna, dar de asemenea a spune „da” limbii engleze, deoarece franceza a „dăruit” englezei peste 50% din vocabularul englez actual. A învăţa franceza înseamnă în acelaşi timp, a spune „nu”. Nu discriminării, nu consecinţelor nefaste ale mondializării.”

Publicul a fost onorat de prezenţa dlui Nicolae Ţâu, vicerector ULIM pentru cooperare internaţională; a dnei Ludmila Hometkovski, decanul Facultăţii de Litere; a dlui Roman Kwiatkowski, Responsabilul Antenei Chişinău a Agenţiei Universitare a Francofoniei; a dnei Elena Prus, Directorul Institutului de Cercetări Filologice şi Interculturale; a dnei Valentina Ciumacenco, Directorul Centrului de Cooperare Internaţională; a dnei Lilia Sula, Responsabil al Centrului de Reuşită Universitară; a dnei Iuliana Drăgălin, decanul Facultăţii Ştiinţe Economice şi responsabilul Filierei francofone, şi a altor invitaţi îndrăgostiţi de limba franceză şi cultura francofonă.

În mesajul de salut, Vicerectorul Nicolae Ţâu s-a referit la francofonia universitară şi la numeroasele proiecte internaţionale realizate în cadrul Filierei francofone „Gestionarea întreprinderilor”, care activează la ULIM din 1997. Domnia Sa a vorbit şi despre posibilităţile de codiplomare, mobilitate academică, parteneriate ce imprimă o plus valoare imaginii ULIM în ansamblu.

Conf. univ. dr. Ludmila Hometkovski a ţinut să mulţumească corpului didactic al Facultăţii pe care o conduce, dar şi studenţilor, care reprezintă inima Francofoniei şi care, pe an ce trece, dau dovadă de tot mai mult entuziasm şi spirit francofil.

Reprezentantul AUF, Dl Roman Kwiatkowski, a salutat francofonii ulimişti, apreciind înalt activitatea Centrului de Reuşită Universitară, creat acum un an, graţie suportului AUF şi a trecut în revistă cele mai valoroase realizări ale instituţiei noastre înregistrate în domeniul francofoniei universitare, prin contribuţia excepţională a Doamnei Ana Guţu, personalitate marcantă în lumea francofonă, Preşedinta Secţiei moldoveneşti la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, preşedintă a unor importante comisii parlamentare naţionale şi europene.

Prof. univ. dr. hab. Elena Prus a vorbit despre francofonie ca despre un nou demers al culturalităţii umane şi al interculturalităţii, devenită un imperativ al societăţii globalizante.

Cu un mesaj emoţionant din partea Senatului Studenţesc ULIM a venit studenta anului IV a Facultăţii de Drept, Tina Parfeni.

Discursurile de inaugurare au fost urmate de un program artistic organizat de către studenţii de la toate facultăţile care studiază limba franceză. Plini de energie, adevăraţi mesageri ai valorilor şi idealurilor francofone, aceştia au regizat scenete, au prezentat rezultatele unor sondaje realizate cu publicul francofon, au cântat în franceză, au recitat din creaţia marilor poeţi francezi, au dansat, creând o atmosferă deosebită şi demonstrând, o dată în plus, că la ULIM Francofonia este la ea acasă.

Leave a Reply