Skip to main content

Facultatea de Litere a întrunit studenții și cadrele didactice la masa rotundă cu genericul „Educația plurilingvă. Promovarea culturii prin traduceri” pentru a celebra Ziua Europeană a Limbilor, în parteneriat cu Departamentul Informațional Biblioteconomic, Centrul de Informare al UE la ULIM și reprezentanții proiectului Comunicare Strategică și Suport Media, finanțat de Delegația UE în RM. Anual, la data de 26 septembrie, la inițiativa Consiliului Europei din Strasbourg, începând cu anul 2011, se celebrează Ziua Europeană a Limbilor. 

Evenimentul a fost deschis cu alocuțiuni susținute de decanul Facultății de Litere, dr.conf.univ. Carolina Dodu-Savca, care le-a vorbit studenților despre importanța studierii limbilor străine și directorul DIB, Irina Botnaru, care a transmis mesaje de mulțumire reprezentanților proiectului Comunicare Strategică și Suport Media, Florin Pasnicu, șef al proiectului și Ghenadie Cojocaru, consultant al proiectului, pentru colaborări eficiente și suportul oferit în realizarea evenimentului de astăzi. La rândul lor, distinșii oaspeți au salutat tineretul studios, menționând că Ziua Europeană a Limbilor este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică și învățarea limbilor străine pe toată durata vieții. „Sărbătoarea aceasta are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine și să-l sensibilizeze cu privire la valoarea limbilor din Europa, încurajând învățarea lor”, a declarat Florin Pasnicu.

Ulterior, studenții francofoni din grupa 187 au prezentat un flashmob dedicat rolului și statutului limbilor, iar studenții anglofoni li s-au alăturat cu prezentări despre limbile și culturile europene și asiatice, promovând astfel diversitatea lingvistică și culturală. De asemenea, tinerii au vorbit despre originile limbilor europene, răspândirea lor în lume și despre influențele exterioare asupra limbii române. La final, inițiativa tinerilor, perseverența, efortul depus și implicarea activă au fost premiate cu Diplome de Excelență și premii oferite de Delegația Uniunii Europene în RM. 

Centrul de Informare al UE la ULIM promovează politicile și valorile UE pe parcursul a 7 ani de activitate prin intermediul organizării evenimentelor, a expozițiilor, lansărilor de carte etc. De asemenea, studenții au fost informați referitor la diversitatea programelor de educație, finanțate de UE, care oferă șanse sporite de învățare a limbilor străine, fiind invitați să acceseze pagina: https://www.facebook.com/Creamoportunitatipentrutineri/, pentru a afla despre oportunitățile pe care le generează asistența UE în educație.

Serviciul de Presă, ULIM

Leave a Reply