Skip to main content

La 9 iunie curent, la ULIM s-a aflat în vizită oficială delegația reprezentată de Liu Xincheng, vice-președinte al Consiliului Consultativ Politic al Republicii Populare Chineze și E.S. Zhang Yinghong, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, alături de alți oficiali. Distinșii oaspeți au fost întâmpinați de către reprezentanții conducerii ULIM în persoana conf. univ. dr. Valentina Ciumacenco, prorector pentru Relații Internaționale, prof. univ. dr. hab. Elena Prus, prorector pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale și dr. Wang Yifeng, directorul Institutului Confucius din cadrul ULIM.

Programul vizitei a inclus lansarea expoziției de fotografii dedicată celor 10 ani de activitate prodigioasă a Institutului Confucius din cadrul ULIM, urmată de desfășurarea  unei lecții  model de limbă și cultură chineză, cu participarea studenților ULIM alături de profesorii din China.

Ulterior, oaspeții de onoare au avut posibilitatea de a asista la un program festiv, organizat de reprezentanții Institutului Confucius, care a inclus recital de poezii, de piese muzicale și dansuri.

În cadrul întâlnirii oficiale, conf. univ. dr. Valentina Ciumacenco le-a adresat oaspeților  urarea de ”Bun venit”, făcând o succintă trecere în revistă a principalelor informații despre universitate și realizările Institutului Confucius din cadrul ULIM, care a a cunoscut o traiectorie ascendentă în dezvoltare.

„ULIM este mândră de parteneriatul strategic, derulat cu dinamism constant şi eficienţă peremptorie, deja de un deceniu  cu universități de top din China, reiterându-şi angajamentul şi ataşamentul neprecupeţit de a dezvolta şi în continuare aceste relaţii de fraternitate, coeziune şi de dialog academic de cea mai înaltă speță”, a menționat dna Ciumacenco în alocuțiunea sa.

Totodată, reprezentanții conducerii ULIM, au exprimat mesaje de apreciere și  gratitudine, din numele Senatului și Rectoratului universității, Guvernului chinez și Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova pentru sprijinul constant oferit  la dezvoltarea Institutului Confucius din cadrul ULIM.

La rândul său, înaltul oaspete, dl. Liu Xincheng, a mulțumit pentru solicitudinea și ospitalitatea de care  s-au bucurat pe parcursul vizitei la ULIM, având  cuvinte de laudă despre cele văzute și auzite.  Vice-președintele  Consiliului Consultativ Politic al Republicii Populare Chineze a ținut să remarce cu mare satisfacție realizările Institutului Confucius și interesul sporit din partea tineretului studios din Moldova față de limba și cultura chineză, astfel, fiind reliefată dorința de aprofundare a relațiilor bilaterale și de implementare a unor proiecte noi de dezvoltare educațională.

Institutul Confucius din cadrul ULIM a fost înființat în data de 1 aprilie 2009, fiind rezultatul relațiilor de parteneriat între Universitatea Pedagogică de Nord-Vest din China și ULIM. Programul de activitate al Institutului Confucius include: predarea limbii chineze; calificarea și instruirea profesorilor de limbă chineză; oferirea de platforme și resurse de predare a limbii chineze; organizarea examenelor de limbă chineză; oferirea consultațiilor  privind învățământul în China, limba și cultura chineză; promovarea cooperării în domeniul educației și culturii între China și Republica Moldova.

În prezent, Institutul Confucius ULIM are 11 centre de predare a limbii și culturii chineze în R. Moldova, cu aproximativ 1000 de cursanți înscriși. De la înființarea sa, a instruit peste 5000 de studenți, fapt esențial în consolidarea relațiilor dintre popoarele și instituțiile noastre.

 

Serviciul de Presă, ULIM

 

Leave a Reply