Skip to main content

La 3 iunie curent, reprezentanții conducerii ULIM în persoana rectorului ULIM, conf. univ. dr. Ilian Galben; prof. univ. dr. hab. Elena Prus, prorector pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale; Wang Yifeng, directorul Institutului Confucius ULIM; conf. univ. dr. Valeriu Baeșu, decanul Facultății Științe Economice și conf. univ. dr. Alexandru Grecu, decanul Facultății Informatică, Inginerie și Design au avut o întâlnire cu delegația reprezentanților Colegiului Suzhou din China reprezentată de Zhao Chixuan, președintele SITC; prof. Zhang Xiaoying; prof. Yang Jianhui, directorul Departamentului de Cooperare Internațională, cercetătorul Xu Jin și prof. Xu Yingnan. La întrevedere a participat Boris Foca, președintele Camerei de Comerț și Industrie Moldova-China.

Ambele universități au prezentat informații referitoare la principiile generale de funcționare a instituțiilor de învățământ vizate, organizarea studiilor superioare, oferta educațională, sectoarele de specializare.

Rectorul ULIM conf. univ. dr. Ilian Galben și dl. Zhao Chixuan, președintele SITC au semnat un  Memorandum de înțelegere între cele două instituții, în vederea identificării și dezvoltării oportunităților educaționale reciproc avantajoase, prin stabilirea unor obiective de colaborare orientate spre următoarele direcții: formarea profesorilor și a studenților; schimb de profesori și studenți; programe de dezvoltare profesională a personalului din străinătate; inițierea și dezvoltarea cursurilor de formare inovative ș.a.

Serviciul de Presă, ULIM