Skip to main content

O delegație a Universității Jiujiang din Republica Populară Chineză, alcătuită din – rectorul acesteia, dl. Zheng Xiang, dl. Liu Ping, șeful Direcției pentru studenți străini și dna Wu Tao, responsabilă de relații internaționale a respectivei instituții, a efectuat, azi, o vizită oficială, la ULIM. Delegația chineză a avut o întrevedere cu dna Ana Guțu, prim-vicerector ULIM, dna Cristina-Emanuela Dascălu, vicerector pentru relații internaționale și dna Valentina Ciumacenco, directoarea Centrului Cooperare Internațională. După ce au ajuns la o înțelegere, prim-vicerectorul ULIM a încheiat un protocol de intenție cu rectorul Universității Jiujiang.

Dna Ana Guțu a prezentat partenerilor chinezi avantajele cooperării cu ULIM, prima și cea mai importantă universitate privată din R. Moldova, unde studierea limbii și culturii chineze este o prioritate. Domnia sa a atras atenția asupra activității de succes în context internațional a Institutului CONFUCIUS din cadrul ULIM și a realizărilor dlui rector Andrei Galben, în ceea ce privește dinamizarea relațiilor educaționale și culturale cu parteneri din Țara Marelui Zid.

Deschiderea ULIM către instituțiile universitare din Asia

La rândul său, rectorul Zheng Xiang și-a arătat interesul față de o strânsă cooperare cu ULIM, începând cu schimburile de studenți.  Domnia sa a povestit despre bogata tradiție a Universității Jiujiang, fondată în urmă cu peste o sută de ani, în 1901, care oferă, în prezent, 21 de facultăți, pentru studenți din 30 de provincii chineze.

Universitatea Jiujiang este situată în orașul Jiujiang, provincia Jiangxi din Republica Populară Chineză. Locația sa avantajoasă cu istorie și cultură profundă oferă Universității Jiujiang o atmosferă culturală și academică bogată. Instituția în cauză are patru campusuri frumoase, pe o suprafață de aproximativ 184 de hectare. Acolo, studiază  peste 30 000 de studenți chinezi, circa o sută de studenți străini și activează mai mult de 1600 de cadre didactice.

”Această cooperare se înscrie în politica ULIM privind deschiderea către instituțiile universitare din Asia, mai cu seamă, cele din China. ULIM în R. Moldova a devenit un important centru cultural și educațional, unde limba și civilizația chineză sunt predate și studiate nu doar în cadrul Facultății de Litere. Institutul CONFUCIUS ULIM, oferă servicii educaționale tuturor solicitanților din afara instituției, inclusiv elevilor. Această deschidere este salutată și în plan european”, afirmă dna Ana Guțu.

Ana Guțu, prim-vicerector ULIM: ”Sperăm să urmeze și un acord de cooperare”

De curând, Programul UE ERASMUS+ pentru educație, formare, tineret și sport s-a extins și permite implicarea partenerilor chinezi în proiectele cu finanțare europeană, noi platforme academice avantajoase pentru ULIM și partenerul său.

”Avem numeroase exemple de mobilități academice ale profesorilor, dar mai ales, ale studenților noștri, care pleacă la studii în marile centre universitare din China, pentru un semestru, două sau chiar doi ani de masterat. Sperăm că, după încheierea Protocolului de intenție cuUniversitatea Jiujiang, să urmeze și un acord de cooperare între instituțiile noastre”, declară prim-vicerectorul ULIM.

Desigur că, dimensiunea instituțiilor noastre diferă mult, din considerente demografice ale statelor noastre. În China, o universitate importantă are peste 40 de mii de studenți. Conducerea ULIM și cea a Universității Jiujiang  au găsit domenii comune de cooperare – dreptul, ecologia, științele economice, medicina, protecția mediului, limbile străine etc.

”Studenții ULIM vor beneficia de bursele părții chineze, în contextul interesului partenerilor noștri din Țara Marelui Zid de a-și promova limba, cultura și civilizația. Mai mult, ei sunt îndrăgostiți de  R. Moldova și de oamenii săi. Le plac studenții noștri, care sunt foarte bine pregătiți și deschiși. ULIM are, în prezent, o paletă variată de instituții universitare chineze partenere”, menționează dna Ana Guțu, prim-vicerector ULIM.

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM