Skip to main content

Marți, 28 septembrie 2021, ULIM a avut onoarea să îl aibă ca oaspete pe domnul Vitalie Cojocari, fost student al universității, jurnalist de la PRO TV România.

Este plăcut atunci când absolvind o instituție superioară revii ca să povestești cum ți-ai clădit cariera și ești ascultat cu drag de generațiile viitoare de jurnaliști. Un exemplu de urmat și un model de succes precum este Vitalie Cojocari , poate nu doar să inspire dar și să motiveze sau chiar să schimbe radical destinul unui tânăr, care încearcă să îmbrățișeze profesia de jurnalist. Este de-al nostru și ne mândrim cu așa oameni cu literă mare. A fost foarte utilă informația oferită și în special prin acest mod încercăm să ne conectăm la tot ce înseamnă relații internaționale și schimb de experiență. Domnul Vitalie ne-a informat despre cum faci un interviu, cum documentezi un material, cum treci de trac atunci când vorbești în fața unei camere, cum scapi de accentul moldovenesc și multe alte chestii practice.

Dar studenții nu au ezitat să ofere oaspetelui nostru și întrebări care pur și simplu l-au uimit. Este vorba de seria de întrebări despre cum sunt văzuți cetățenii moldoveni în România. De ce sunt discriminați de către cetățenii români? Dacă sunt discriminați? Cât de greu este să te integrezi? Dacă s-a întâmplat să fie discriminat pentru că este născut peste Prut?

Domnul Vitalie mărturisește că « Teama lor de discriminare, faptul că unii tineri cetățeni moldoveni(care au fost sau nu în România) trăiesc cu frica de a nu fi considerați români de mâna a doua m-a prins cu garda jos. Inițial nu am știut ce să le spun. Apoi mi-am găsit cuvintele. Mi-am dat seama că poate au nevoie de încurajări. Am realizat că miturile despre cetățenii moldoveni, atât de vii în România, au corespondențele lor în Republica Moldova. »

Ii mulțumim lui Vitalie și îi dorim mult succes în continuare!

Leave a Reply