Reprezentantele Oficiului Național Erasmus + s-au aflat la ULIM, la 31 octombrie curent, în scopul organizării unei sesiuni de informare, dedicată studenților și profesorilor. Participanții la eveniment au avut ocazia să afle informații vaste despre varietatea mobilităților academice disponibile în cadrul Programului Uniunii Europene pentru Educație, Formare, Tineret și Sport Erasmus+, menit pentru modernizarea și consolidarea învățământului superior în Europa și în lume.
Participanții la eveniment au fost informați referitor la criteriile de eligibilitate și beneficiile multiple pe care le poți dobândi din experiența internațională, precum: obținerea unei diplome recunoscute internațional, îmbunătățirea competențelor lingvistice, lărgirea cercului de prieteni, studii la standarde înalte, descoperirea noilor destinații turistice etc.
De asemenea, în cadrul sesiunii de informare, studenții ulimiști, care au beneficiat anterior de o bursă Erasmus+, au împărtășit emoțiile și trăirile avute în perioada mobilității academice. Tinerii au realizat prezentări ample despre studiile din UE și activitățile extracurriculare de care s-au bucurat din plin , menționând că au încercat să profite la maxim de oportunitățile oferite de Program.
Reamintim că cei interesați de bursele Erasmus+ pot aplica dosarul până la data de 08.11.1019.
Pentru detalii suplimentare consultați fișierul: 2019-10-31-Erasmus-QA-ULIM sau apelați la ajutorul echipei Centrului Cooperare Internațională ULIM, biroul 443b, et. IV.
Serviciul de Presă, ULIM