La 12 iunie curent, la ULIM s-a aflat în  vizită Abdurrahman Yaran, directorul general Turkish Airlines în Republica Moldova, unde a avut o întrevedere cu administrația ULIM reprezentată de rectorul ULIM, conf. univ. dr. Ilian Galben, conf. univ. dr. Valentina Ciumacenco, prorector pentru Relații Internaționale, dar și cu profesoara de limbă turcă dr. Hülya Küçükoğlu, de la Școala de Limbi Străine în cadrul Universității Hacettepe din Ankara. Subiectele abordate în cadrul întrevederii au ținut de profilul universității și de posibilitățile de colaborare în viitorul apropiat, fiind făcute referințe la activitățile organizate de către subdiviziunile ULIM, principiile de funcționare a instituției, oferta educațională și dialoguri educaționale existente la nivel global.

Conf. univ. dr. Valentina Ciumacenco a relevat succesele și experiențele internaționale înregistrate în urma colaborărilor ULIM  cu universități de prestigiu din Turcia și a manifestat interesul pentru consolidarea și extinderea relațiilor de cooperare în domeniile educației și formării. La rândul său,  Abdurrahman Yaran a demonstrat deschidere, receptivitate și flexibilitate pentru stabilirea și realizarea unor proiecte comune, care să faciliteze și să dezvolte aptitudinile studenților, prin beneficierea unor stagii de practică.

În cadrul vizitei, Abdurrahman Yaran a beneficiat de un tur ghidat al celor mai reprezentative structuri ULIM, precum: Centrul de Limbă și Cultură Turcă, sălile de lectură din cadrul Departamentului Informațional Biblioteconomic, Institutul „Confucius” și Muzeul „Prieteniei”, unde a dăruit o machetă avion cu sigla companiei Turkish Airlines, fiind un act de generozitate înalt apreciat de către colaboratorii ULIM. De asemenea, oaspetele purtat un dialog și cu studenții care frecventează cursurile gratuite de limbă turcă, în contextul acordurilor de colaborare dintre ULIM cu Ambasada Turciei și cu Universitatea Hacettepe din Ankara. Această întâlnire le-a oferit tinerilor posibilitate să depășească provocările unei conversații interactive și să   demonstreze abilitățile lingvistice dobândite la cursuri.

Serviciul de Presă, ULIM

Lasă un comentariu