Skip to main content
Noutăți

Ana Guțu, prim-vicerectorul ULIM, a participat la reuniunea instanțelor de conducere ale AUF

Săptămâna trecută, la Paris, dna prim-vicerector Ana Guțu a participat la lucrările reuniunii instanțelor de conducere ale Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), asociație mondială din care face parte și ULIM, alături de cele peste 800 de universități francofone de pe toate continentele.

Dna Ana Guțu, prim-vicerector ULIM și profesor titular la Catedra Filologie Romanică ”Petru Roșca”, a participat la acest important eveniment, în calitate de membru al Consiliului Asociativ și Consiliului de Administrare al AUF, ales de către universitățile francofone din Europa Centrală și de Est.

În cadrul sesiunii, a fost prezentată Strategia de dezvoltare a noului spațiu universitar francofon, care va fi adoptată la Adunarea Generală AUF, în perioada 10-12 mai 2017, la Marakech, Maroc. În document se stipulează evoluțiile viitoare ale proiectelor universitare francofone.

După votarea aderărilor în cadrul reuniunii Consiliului Asociativ, AUF numără deja 837 universități din întreaga lume. ULIM este membru titular al AUF din anul 1997.

După www.filologieromanica.ulim.md