Skip to main content
Uncategorized @ro

Cercetarea științifică în armonie cu creația artistică Plasticieni consacrați profesează la ULIM

Maeștri ai artelor plastice care profesează la ULIM invită iubitorii de frumos la o mini-expoziție de pictură, organizată în cadrul ediției a VIII-a a Salonului Scientia, organizat, până pe 20 mai, de Departamentul Informațional Biblioteconomic. Privitorii pot admira o reproducere de excepție, după celebra Cina cea de Taină de Leonardo da Vinci, realizată de dl. Ion Mercic.

Plasticienii expun picturi originale și reproduceri, realizate de Petru Balan, Vasile Dohotaru, Ion Mercic; lucrări de design interior și vestimentar – Tatiana Bâzgu și MariaTereșcenco. Această mini-expoziție  a conferit Salonului Scientia o atmosferă deosebită de creativitate, specifică unei galerii de artă și design contemporan.

Informatica, Ingineria, Design-ul este unica între facultățile participante la Salon, distinsă cu Diploma  de Exelență pentru contribuția activă la organizarea evenimentului anual, de prezentare a celor mai valoroase publicații științifice, editate sub egida ULIM, în anii 2015-2016.

”Promovarea cercetării științifice în domeniul studiului istoriei și teoriei artelor în armonie cu creația artistică – astfel  caracterizăm activitatea cadrelor didactice ale Catedrei Design, unica de acest profil în cadrul universității.

Astfel, prin ampla sa activitate, catedra se implică în valorificarea diverselor aspecte culturale în educație. Abordarea strategiilor inovaționale de dezvoltare a învățământului artistic contemporan constituie o prioritate”, relatează prof. univ. Eleonora Florea, șefa Catedrei Design.

La catedră, activează doctorii în studiul artelor – prof. univ Eleonora Florea și conf. univ. Vitalie Malcoci, de asemenea –  artiștii plastici consacrați Vasile Dohotaru, Petru Balan și Ion Mercic, realizatorul unor picturi murale excepționale, la ULIM.

În cadrul Salonului  Scientia, dascălii își prezintă activitatea multiplă: monografii, articole științifice, comunicări la conferințe internationale, semnate de Eleonora Florea, Vitalie Malcoci, Rodica Taburța, Maria Tereșcenco, Petru Balan.

Leave a Reply