Skip to main content
Uncategorized @ro

Studenți designeri, implicați în amenajări interioare, la ULIM

Amenajările interioare, la ULIM, sunt preocupările de ultima oră a viitorilor designeri, care-și fac studiile la universitatea noastră. Îndrumați de arhitecta Rodica Taburța, conf. univ. la Facultatea Informatică, Inginerie, Design, studentele din anul IV – Valeria Gangan, Alina Petrov, Maria Roman și Marcel Lazarev, student în anul I, sunt implicați în procesul de proiectare a spațiilor universitare. Tinerii deja au rezultate practice, apreciate de cadrele didactice.

Întâi de toate, au finalizat proiectele pentru amenajarea unei săli de conferințe și a Muzeului  ”Prietenia”, gestionate de Departamentul Studenți Străini.

Următorul proiect al tinerilor se referă la lucrări de design interior a sălii de curs nr. 804 și a culoarului de la etajul opt.

Calitatea școlii superioare de design interior se reflectă în lucrări practice

Reușita și atractivitatea proiectelor de design interior elaborate și realizate de studenți se datorează și profesionalismului dnei Rodica Taburța. Domnia sa este o profesoară universitară de primă importanță în instruirea specialiștilor din această sferă și activează, la ULIM, încă din primele zile de la formarea Catedrei Design, din anul 2005.

Disciplinele la specialitatea design interior sunt definitorii pentru formarea viitorilor specialiști în acest domeniu. Cursurile teoretico-practice integrează și valorifică în mod creator totalitatea cunoștințelor acumulate. Calitatea școlii superioare de design interior se reflectă, întâi de toate, în rezultatele lucrărilor practice, care au menirea de a familiariza studentul cu complexitatea profesiei.

Rolul disciplinelor de proiectare în designul interior este cel de generare a unei metodologii coerente de abordare a proiectului, bazate pe cunoștințele de specialitate”, menționează dna Rodica Taburța.

Stimularea creativității practice a tinerilor

Scopul principal al disciplinelor la specialitatea design interior este pregătirea viitorilor specialiști capabili să dezvolte proiecte, prin utilizarea noilor tehnologii, sisteme de construcţii şi materiale moderne. Stimularea creativității practice a tinerilor, astfel încât să devină după absolvire designeri competitivi, autori de proiecte de arhitectură interioară, conform cerințelor zilei de azi – sunt obiectivele de prim-plan ale Catedrei Design.

”La finalul studiilor, tinerii acumulează cunoştinţe de bază, legate de principiile conformării a spaţiului interior arhitectural, pentru a-l concepe funcţional, ergonomic şi estetic. Astfel, viitorii noștri specialiști obțin instrumente teoretice şi practice în compunerea spaţiului arhitectural interior”, explică doamna Rodica Taburța.

Menționăm că domnia sa este deținătoarea Diplomei Uniunii Arhitecţilor din RM pentru cel mai bun proiect al anului 2014 în domeniul arhitecturii peisajului, anume pentru concepția Scuarului cu Aleea Medicilor Iluştri, din strada Testimiţanu, 27 din Chișinău.

Leave a Reply