La 16 octombrie curent, cu prilejul marcării celor 28 de ani de activitate ULIM, a fost organizată într-un mod atipic Conferința științifică ”UNIVERSITAS EUROPAEA: SPRE O SOCIETATE A CUNOAŞTERII PRIN EUROPENIZARE ŞI GLOBALIZARE”.

În cadrul Ședinței în plen au fost susținute o serie de comunicări științifice antrenante susținute de către:
– Vitalie GAMURARI, conf. univ. dr., Prorector pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale, ULIM
– Igor ȘAROV, Ministru al Educației, Culturii și Cercetării
– E.S. Dl. Marko SHEVCHENKO, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova
– Mykola GNATOVSKY, conf. univ. dr., Președinte Comitetul Contra Torturii pe lângă Consiliul Europei, prim vicepreședinte al Asociației de Drept Internațional, Kiev, Ucraina
– Oksana SENATOROVA, conf. univ. dr., Universitatea Națională de Drept „Yaroslav the Wise”, Harkov, Ucraina
– Vladimir VARDANEAN, conf. univ. dr., Președinte Comisia Parlamentară pe Probleme Juridice, Erevan, Armenia
– Judithanne Scourfield McLauchlan, conf. univ. dr., Director Centru Angajament Civic, Universitatea din Florida de Sud (USF), SUA
– Anastasia KUSHLEYKO, Consultant Prevenire, Secția Prevenire, Sediul Comitetului Internațional al Crucii Roșii, Geneva, Elveția
– Valentina CIUMACENCO, conf. univ. dr.,Prorector pentru Relații Internaționale, ULIM
– Andrey KOZIK, conf. univ. dr., șef Direcția juridică, Delegația regională a ICRC, Moscova, Federația Rusă
– Kanstantsin DZEHTSIAROU, dr., Universitatea Liverpool, Regatul Marii Britanii și al Irlandei de Nord
– Elena PRUS, prof. univ., dr. hab., Prorector Proiecte, ULIM ,,Provocările megacrizei pandemice vs soluții pentru sistemului universitar”
– Eugen STRĂUȚIU, prof. univ. dr., Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, România
– Florentin PALADI, prof. univ., dr. hab., Prorector pentru Știință, USM ,, Ecosistemul (clusterul) inovațional al Universității „Educație – Cercetare Inovare – Dezvoltare”
– Serghei ȚURCAN, conf. univ. dr., Curtea Constituțională, Republica Moldova
– Vitalie GAMURARI, conf. univ. dr., Prorector pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale, ULIM Dreptul internațional în condiții de crize: teorie și practică.

ULIM a fost înființată în data de 16 Octombrie 1992, zi marcată anual prin organizarea unei conferințe științifice internaționale.

Menționăm că lucrările conferinței vor continua în perioada de 19 – 24 octombrie curent, în cadrul Facultăților și a Departamentului Informațional Biblioteconomic. Pentru a studia programul accesați: https://ulim.md/wp-content/uploads/2020/10/Program-Conf_ULIM_2020-_FINAL.pdf

                             

 

Lasă un comentariu

maltepe escort pendik escort çekmeköy escort mersin escort zenci porno sex sex hikaye mersin escort bodrum escort