Skip to main content
Uncategorized @ro

Lansare de carte: „Motivația unităților polilexicale stabile în limba română”, autor prof. univ., dr. hab. Angela Savin-Zgardan

La 11 aprilie curent, în cadrul Salonului „Scientia”, ediţia a XI-a, a avut loc prima lansare de carte din anul 2019, cu titlul: „Motivația unităților polilexicale stabile în limba română”, autor prof. univ., dr. hab. în filologie Angela Savin-Zgardan.

Despre elementele inovatoare ale publicației, despre dimensiunile activității de cercetare și de sistematizare a informației, dar și despre complexitatea lucrării au relatat profesorii, cercetătorii și invitații evenimentului: prof. univ., dr. hab. Elena Prus, prorector pentru Cercetare Științifică și Studii Doctorale, conf. univ., dr. Carolina Galben, prorector pentru Dezvoltare Strategică și Politica Economică, conf. univ., dr. Carolina Dodu-Savca, decanul Facultății de Litere, prof. univ., dr. hab. Ion  Manoli, șef Catedra Filologie Romanică „Petru Roșca”, dr. Inna Negrescu-Babuș și conf. univ., dr. Petru Butuc. Vorbitorii au apreciat efortul substanțial al autoarei în elaborarea unei lucrări exhaustive într-un nou domeniu al filologiei – cel al motivației semnului limbii – și au transmis elogioase mesaje pentru aportul adus în activitatea de cercetare și inovare, fiind oferite cele mai înalte calificative. La final, cei mai merituoși studenți, care au exprimat interesul și dorința pentru studiile expuse în lucrare, au primit în dar câte un exemplar.

Prof. univ., dr. hab. Angela Savin-Zgardan este specialistă în domeniul istoriei limbii , textologiei, metodologiei studierii limbilor străine, predării diferitelor discipline lingvistice la instituțiile de învățământ superior, traducerii (cu publicarea cărților traduse), evaluării și expertizei în domeniul științelor umaniste, artelor.

Leave a Reply