Skip to main content

Cu ocazia Zilei Naționale a Statului Qatar, celebrată pe 18 decembrie, rectorul ULIM, Ilian GALBEN, dr., conf.univ., a transmis o scrisoare de felicitare, din numele Senatului,  dlui Hamad Rashid Al-Athba, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova, prin care aduce cordiale felicitări Statului Qatar și poporului său, însoțite de urări de sănătate, fericire și prosperitate și exprimă înalte aprecieri Excelenței Sale, subliniind actualitatea legăturilor puternice de prietenie dintre cele două națiuni și contactele dinamice în domeniile afaceri, știință, educație, sport, cultură și turism.

„Sper ca noile inițiative în cultură, știință, educație, schimbul academic vor consolida și mai mult relațiile care există între țările și oamenii noștri, oferindu-ne posibilitatea de a cunoaște și mai bine culturile noastre unice.

Cu acest prilej semnificativ, exprim profunda noastră gratitudine pentru relația strânsă pe care am construit-o în ani, între ULIM și Ambasada Statului Qatar în Republica Moldova, fiind o relație bazată pe interese reciproce în educație și schimb de idei, într-o societate democratică.  Îmi exprim convingerea că relațiile de prietenie și de colaborare se vor dezvolta, fortificând-se pe mai departe, prin noi inițiative academice”, se arată în scrisoarea de felicitare.

Leave a Reply